avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 610 soluții astăzi
Forum Discuţii contabile şi ... Contabilitate în general Declarație - cesiune drepturi autor
Discuție deschisă în Contabilitate în general

Declarație - cesiune drepturi autor

Bună ziua!
Ce declarații ar trebui să depună o asociație care a încheiat un contract de cesiune drepturi autor cu o persoană fizică? De la Finanțe, mi s-a spus că ar trebui să depună declarația 100. Ce ar trebui să aleg la „denumire creanță fiscală”?
Vă mulțumesc!
Cel mai recent răspuns: Ioan Blaga , Contabil 14:09, 1 Aprilie 2015
Cred că, mai degrebă, ar trebui să depuneți declarația 112, chiar dacă nu aveți declarat în vectorul fiscal angajați. E vorba de un contract civil, nu? Pe o perioadă determinată.
Impozitul pe venitul din contractele civile nu se mai declară prin D100 începând cu 01.07.2012.
Mulțumesc pentru răspuns! Este vorba despre un contract de cesiune drepturi autor (pentru o conferință). Partea referitoare la asigurat din declarația 112 ar trebui completată?
Da, trebuie completată. I-ați reținut persoanei și contribuția la sănătate, nu numai impozitul pe venit?
Numai impozitul pe venit.
Cred că ar fi trebuit și sănătate, dacă nu cumva și CAS. Citiți puțin Codul fiscal:

ART. 296^21 Contribuabili
(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, după caz:
a) întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale;
b) membrii întreprinderii familiale;
c) persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice;
d) persoanele care realizează venituri din profesii libere;
e) persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate;
f) persoanele care realizează venituri, în regim de reţinere la sursă a impozitului, din activităţi de natura celor prevăzute la art. 52 alin. (1), precum şi cele care realizează venituri din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e);
g) persoanele care realizează venituri din activităţile agricole prevăzute la art. 71 alin. (1);
h) persoanele care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 71 alin. (2) şi (5);
i) persoanele care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) datorează contribuţii sociale obligatorii pentru veniturile realizate, numai dacă aceste venituri sunt impozabile potrivit prezentului cod.


ART. 52 Reţinerea la sursă a impozitului reprezentând plăţi anticipate pentru unele venituri din activităţi independente
(1) Pentru următoarele venituri, plătitorii persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă au obligația de a calcula, de a reține și de a vira impozit prin reținere la sursă, reprezentând plăți anticipate, din veniturile plătite:
a) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
b) venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum şi a contractelor de agent. Fac excepție veniturile din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil obţinute de contribuabilii care desfășoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere şi sunt înregistrați fiscal potrivit legislaţiei în materie;
c) venituri din activitatea de expertiză contabilă și tehnică, judiciară și extrajudiciară;
d) venitul obținut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului IV^1, care nu generează o persoană juridică.

Dacă persoana respectivă nu este autorizată pentru desfășurarea acestei activități, atunci ar cam trebui să îi rețineți și contribuțiile.
Ultima modificare: Miercuri, 1 Aprilie 2015
Ioan Blaga, Contabil

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Impozit pe venit din vanzare actiuni mostenite sc4cont sc4cont Buna ziua, Am mostenit de la sotul meu care a decedat,contravaloarea unor actiuni pe care le detinea la SIF.Am decis sa le vand,urmeaza sa-mi intre in cont ... (vezi toată discuția)
Contract cesiune drepturi de autor - venituri din conventie civila? acristian acristian Buna ziua. Am un contract de cesiune drepturi de autor cu o firma. Platile au fost facute prin banca, in baza contractului de cesiune drepturi de autor. In ... (vezi toată discuția)
Pfa - agent de asigurari - sistem real sau retinere la sursa? robertdrilea robertdrilea Pentru un PFA - Agent asigurari este obligatoriu ca virarea impozitului sa fie facuta prin retinere la sursa? Daca nu, care este actul normativ care iti poate ... (vezi toată discuția)