avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 509 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... Masura arestarii preventive
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

Masura arestarii preventive

in ce cazuri se dispune arestarea preventiva a suspectului?
Masura arestarii preventive se poate dispune numai impotriva inculpatului.
cand va fi din suspect inculpat si in ce cazuri se aresteaza preventiv inculpatul?
ART. 309
Punerea în mişcare a acţiunii penale
#M4
(1) Acţiunea penală se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1).
#B

(2) Punerea în mişcare a acţiunii penale este comunicată inculpatului de către organul de urmărire penală care îl cheamă pentru a-l audia. Dispoziţiile art. 108 se aplică în mod corespunzător, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(3) La cerere, inculpatului i se eliberează o copie a ordonanţei prin care a fost dispusă măsura.
(4) Atunci când consideră necesar, procurorul poate proceda personal la audierea inculpatului şi la comunicarea prevăzute la alin. (2).
(5) Organul de urmărire penală continuă urmărirea şi fără a-l audia pe inculpat atunci când acesta lipseşte nejustificat, se sustrage sau este dispărut.
SECŢIUNEA a 6-a
Arestarea preventivă

ART. 223
Condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive
(1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una dintre următoarele situaţii:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.
(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Arestul la domiciliu oltul oltul conform noului cod ce conditii trebuie indeplinite ca inculpatul sa fie arestat PREVENTIV IN domiciliu?bineinteles dupa comiterea unei infractiune.... (vezi toată discuția)
Aspecte procesuale la infractiuni sorin-empire sorin-empire Cine ma poate ajuta sa inteleg cum sa-mi dau seama cum se pune in miscare actiunea penala daca in Cod nu se specifica clar? Va multumesc. (vezi toată discuția)
Buna seara loredana ioanesi loredana ioanesi Am o intrebare:Este posibil dupa perioada de control juridic de 60zile persoana sa fie arestata? (vezi toată discuția)