In textul publicat de dvs. dupa ce ati studiat legislatia ce reglementeaza modul de repartizare a cheltuielilor s-au strecurat cateva erori, care tin de modul de calcul a cotelor de cheltuieli. Am sa comentez pe materialul dvs.:
1. trebuie ca in rubrica persoanelor prezente la ap. dvs. sa fie 0
2. consumul de apa se calculeaza in raport de indexul contoarelor , pe care aveti obligatia sa-l comunicati lunar . Daca exista un Regulament privind modul de calcul al ccheltuielilor cu apa in care sa fie prevazut ca diferenta dintre indexul contorului general si suma indexurilor din contoarele din apartamente se repartizeaza pe persoane prezente in imobil, dvs. avand 0, nu trebuie sa vi adauge nici o suma. Daca este prevazut ca diferenta se repartizeaza pe cota indiviza ( este o aberatie, dar exista acolo unde nu exista interes din partea locatarilor) vi se va adauga o suma la intretinere.
Atentie : acest Regulament trebuie supus discutiei locatarilor si aprobat de Adunarea Generala
3. gazele , serviciul de salubritate si curentul electric pentru parti comune (iluminat, lift) se repartizeaza pe persoanele prezente ; deci in cazul dvs. costul este 0
4. aici sunteti in eroare ; apa pt parti comune, service-ul pt lift, salariile, cheltuielile cu materialele de curatenie si intretinere, reparatiile partilor comune ( conducte, retea caldura,electricitate, zugraveli, etc) se repartizeaza pe cota indiviza nu pe cheltuieli pe persoana. Deci trebuie sa le platiti luna de luna,
5. Revizia instalatiei de gaze , din doi in doi ani, este obligatorie , prin lege, si dvs trebuie sa asigurati prezenta in intervalul de timp cand este anuntata efectuarea acesteia.
De altfel, ma intreb cum a acceptat firma verificatoare sa trimita procesul verbal de verificare daca dvs. nu ati asigurat verificarea. Nu va jucati cu instalatiile de gaze, puneti in pericol tot imobilul in cazul aparitiei unei scurgeri datorate imbatranirii unor garnituri sau fisurarii unei conducte, incidente care pot apare si atunci cand instalatia nu este folosita .
6. asa cum am precizat la pct.4 este corect ca vi sau repartizat cota ce va revine din reparatia terasei sau a conductelor
7. proportia sumelor platite de dvs si apartamentul locuit mi se pare rezonabila, cota de gaze , electricitate si salubrizare este regula cuprinsa intre 8-15 lei/pers iar restul cred vine din consumul de apa .
Cred ca trebuie sa discutati cu administratorul , care din cele relatate calculeaza corect Lista de plata, si sa clarificati cateva diferente care pot apare din faptul ca trebuie luate in calcul 0 persoane prezente.Nu trebuie sa va asteptati la o reduce mare ci doar la cativa lei lunar.
Proprietarii unor apartamente in condominium au obligatii chiar daca tin apartamentul nelocuit : culoarele se spala si in fata apartamentului dvs., lumina, liftul , apa, incalzirea trebuie sa functioneze permanent mai ales ca unele conducte trec si prin apartamentul dvs. catre etajel superioare sau inferioare.