Suntem mai multi angajati la o firma care la ora actuala avem salariul de 1050 brut si avem vechime in aceasta societate privata peste 3 ani. Am dori sa stim de la 1 iulie cind salariul minim pe economie o sa fie de 1050 brut daca putem cere o marire de salariu si in ce mod ca nu ni se pare normal sa fim renumerati ca un nou angajat sau necalificat cind printre noi sunt persoane care au si peste 20 ani vechime. Va multumim.
Puteti cere, dar asta nu inseamna ca angajatorul va fi obligat sa va acorde o marire de salar.
Cati salariati sunteti? La peste 20 aveti posibilitatea legala sa fiti reprezentati si sa va cereti drepturile legal, iar angajatorul este obligat sa initieze si sa permita negocieri a drepturilor salariatilor (nu neaparat salariale).
Puteti sa fiti si unul singur, angajatorul este obligat sa acorde salariul minim brut pe economie indiferent de studiile necesare ocuparii acelei functii.
Incepand cu 01.01.2011, nu mai exista CCMN care sa oblige angajatorii la aplicarea unor coeficienti de ierarhizare in lipsa unor ccm-uri aplicabile acestora.Coeficientii se aplica numai daca sunt prevazuti in ccm aplicabil angajatorului sau in regulamentul intern al acestuia.
Astfel de la 01.01.2015, salariul minim brut este de 975 lei indiferent de studiile necesare ocuparii unei functii., iar de la 01.07.2015 va fi de 1050 lei.
Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:
e) sa se consulte cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor in privinta deciziilor
susceptibile sa afecteze substantial drepturile si interesele acestora;
Reprezentantii salariatilor au urmatoarele atributii principale:
a) sa urmareasca respectarea drepturilor salariatilor, in conformitate cu legislatia in vigoare, cu contractul colectiv de munca aplicabil, cu contractele individuale de munca si cu regulamentul intern;
b) sa participe la elaborarea regulamentului intern;
c) sa promoveze interesele salariatilor referitoare la salariu, conditii de munca, timp de munca si timp de odihna, stabilitate in munca, precum si orice alte interese profesionale, economice si sociale legate de relatiile de munca;
Salarizare
mirela.onciu
Sunt angajata in functia de referent in comert si marketing.
Sunt licentiata in stiinte economice si contabilitate.
Pe langa consultanta clienti si ... (vezi toată discuția)