am schimbat adresa de locuinta 6 luni in urma in aceeasi comuna si nu am comunicat sefilor mei aceasta variatie si acum ei imi contesteaza aceasta greseala a mea si imi solicita se le motivez si sa ma justific pentru neatentia mea. cum trebuie sa procedez si cu ce ma pot justifica sefilor mei? multumesc
In primul rand, linistiti-va ca nu e un capat de tara.
Angajatorul este probabil ingrijorat ca nu a facut modificarea domiciliului in REVISAL si se teme de o amenda.
Dar nu va primi o amenda ptr ca desi apare rubrica domiciliu in REVISAL, in lege nu e trecuta.
Cu alte cuvinte, rezulta ca domiciliul salariatului nu este un element de baza care sa prezinte interes ptr. REVISAL.
Angajatorul va face modifcarea acum, cand i s-a adus la cunostinta si gata.
Nu au de ce sa va sanctioneze, Probabil este la personal o salariata care nu cunoaste bine prevederile legale si a facut din tantar armasar.
Dati-le acum o copie dupa buletin si gata.
In plus, daca insista si va cauta nod in papura, sa-i rugati sa va arate unde ati semnat ca aveti obligatia sa le anuntati schimbarea de domiciliu. Dar n-are rost sa va certati cu ei.
Ideea e ca problema ridicata de ei nu este in fapt o problema.
Actul normativ care se aplica: HG 500/2011
Art. 3 - (1) Registrul se întocmeşte în formă electronică.
(2) Registrul se completează în ordinea angajării şi cuprinde următoarele elemente:
a) elementele de identificare a tuturor salariaţilor: numele, prenumele, codul numeric personal - CNP, cetăţenia şi ţara de provenienţă - Uniunea Europeană - UE, non-UE, Spaţiul Economic European - SEE;
b) data angajării;
c) perioada detaşării şi denumirea angajatorului la care se face detaşarea;
d) funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) sau altor acte normative;
e) tipul contractului individual de muncă;
f) durata normală a timpului de muncă şi repartizarea acestuia;
g) salariul de bază lunar brut şi sporurile, astfel cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă;
h) perioada şi cauzele de suspendare a contractului individual de muncă, cu excepţia cazurilor de suspendare în baza certificatelor medicale;
i) data încetării contractului individual de muncă.