Sunt profesor titular din comuna Sacele,Constanta si de doi ani de cand s-a intentat divortul,am numai neplaceri la scoala,fostul sot fiin ruda cu primarul,directoarea.Directoarea a instigat parinti impotriva mea si au facut o reclamatie si la politie si la scoala.Comandantul comunei mi-a dat o amenda de 300 de lei,explicandu-mi faptul ca nu pot fi sanctionata pentru aceeasi fapta de doua ori.Ulterior, am primit de la scoala un nr de opt pagini, in finalul carora directoarea scolii dispune desfacerea contractului de munca. Cum procedez?
Multumesc
art 280,alin 1 si2.Dar inca o intrebare.Daca comisia de disciplina a fost formata din 3 membrii,unul din ei fiind unul din parintii reclamanti,el fiind si liderul de sindicat,iar un alt membru este invatator, desi are gradul 1 si eu doar definitivatul,eu fiind profesor,comisia se considera valida?
Incetarea c.i.m. nu are loc numai in baza Legii nr.1/2011 , ci coroborata cu prevederile Codului Muncii.
Vi s-a aplicat sanctiunea desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. In acest caz, aveti dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar.
Potrivit legii nr.1/2011 (art.280 alin.4), pentru cercetarea abaterilor prezumate săvârşite de personalul didactic, personalul de conducere al unităţilor de învăţământ preuniversitar, personalul de îndrumare şi de control din cadrul inspectoratelor şcolare şi de personalul de îndrumare şi de control din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, comisiile de cercetare disciplinară se constituie după cum urmează:
a) pentru personalul didactic, comisii formate din 3-5 membri, dintre care unul reprezintă organizaţia sindicală din care face parte persoana aflată în discuţie sau este un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea;
.....