Buna ziua! In ce conditii am dreptul la CIC daca in luna august firma trimite toti angajatii in concediu fara plata avand doar o zii lucrata efectiv din luna august si dreptul la 4 zile de concediu de odihna, as putea platii eu in cazul in care nu realizez suficient venit inpozabil ?
Din Normele de aplicare a OUG 148/2005:
Art. 4 - (1) Concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, prevăzute de ordonanţa de urgenţă, se acordă persoanelor îndreptăţite, dacă acestea au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, timp de 12 luni în ultimul an anterior datei naşterii copilului sau, după caz, de la data la care s-a realizat încredinţarea în vederea adopţiei, s-a aprobat adopţia ori s-a instituit plasamentul sau tutela.
(2) De drepturile prevăzute la alin. (1) beneficiază şi persoanele care realizează venituri supuse impozitului pe venit, dar care, potrivit legii, sunt scutite de plata acestora.
(3) În calculul celor 12 luni prevăzute la alin. (1) se includ şi fracţiunile de lună în care s-au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, precum şi cele în care solicitanţii s-au aflat în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, considerate, în înţelesul ordonanţei de urgenţă, lună întreagă.
(4) Prin fracţiune de lună se înţelege efectuarea a cel puţin jumătate din zilele lucrătoare din acea lună în care persoana îndreptăţită a realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal, ori s-a aflat în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la alin. (7).
(5) Prin excepţie, se acceptă ca o singură dată fracţiunea de lună să fie constituită dintr-un număr mai mic de zile lucrătoare decât cel prevăzut la alin. (4)
Din acesta as deduce ca am dreptul la cei 2 ani de CIC dar as avea nevoie si de raspunsul unui specialist. Va multumesc!
1. Pentru a beneficia de concediu crestere copil (CCC) si indemnizatia aferenta trebuie ca in cele 12 luni premergatoare nasterii copilului (inclusiv luna nasterii) sa aveti venituri din salarii, din activitati independente sau agricole sau perioade asimilata (somaj indemnizat, concedii medicale, concediu de maternitate etc.).
2. Va redau textul actualizat al art. 4 din OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor:
Art. 4
(1) In calculul celor 12 luni prevazute la art. 2 alin. (1) se includ si fractiunile de luna in care s-au realizat venituri supuse impozitului, precum si cele in care solicitantii s-au aflat in situatiile prevazute la art. 2 alin.(5) si (6), considerate luna intreaga.
(2) Prin fractiune de luna se intelege efectuarea a cel putin jumatate din zilele lucratoare din acea luna in care persoana indreptatita a realizat venituri supuse impozitului ori s-a aflat in una sau mai multe dintre situatiile prevazute la art. 2 alin. (5) si (6).
(3) Prin exceptie, se accepta ca de cel mult 3 ori fractiunea de luna sa fie constituita dintr-un numar mai mic de zile lucratoare decat cel prevazut la alin. (2).
(4) In situatia in care nasterea copilului se produce inainte de termen, perioada prevazuta la art. 2 alin. (1) se diminueaza cu perioada cuprinsa intre data nasterii copilului si data prezumata a nasterii, certificata de medicul de specialitate.
3. - Plata contributiilor la pensie, sanatate si somaj nu este o conditie pentru a beneficia de indemnizatie pentru CCC.
- Deci nu are rost sa platiti dvs. sumele care deja au fost retinute pe statul de plata.
4. Asadar daca in august aveti cel putin o zi lucrata veti putea beneficia de indemnizatie pentru CCC.
Buna ziua,
In 30 iulie 2015 sotia mea a solicitat inca odata un nr. de inregistrare al cererii de Concediu de Odihna, administratorul a zis ca ei nu dau nr. de inregistrare asa ca sa paraseasca biroul pt. astfel de cereri. in aceasi zi(fatidica) sotia mea a fost la control la medic(in timpul serviciului) din PACATE sarcina s-a oprit din evolutie, tot in aceasi zi a fost internata in spital. de la spital a primit un concediu medical pentru 7 zile. in 31.07.2015 am trimis prin posta cu recomandare de primire Concediul medical, tot in aceasi zi sotia mea a trimis un email administratorului in care i-a atashat formularul de concediu medical. dupa expirarea celor 7 zile de concediu medical, doctorul de familie a zis ca mai este nevoie de inca 7 zile de concediu medical, asadar am trimis tot prin posta al 2-lea formular de concediu medical.
Astazi am fost contactati de la Posta Romana cum ca primul plic recomandat a fost refuzat la primire(destinatarul era administratorul firmei). Astazi ne-am dus la ITM Iasi pt. a gasi o solutie la aceasta problema. inspectorul de la ITM ne-a zis sa insistam la angajator sa ne dea un nr. de inregistrare al Concediului medical dupa care sa facem o sesizare la ITM.Sotia s-a deplasat la sediul firmei pt. a primi un nr de inreg. cei de la contabilitate care ar fi trebuit sa inregistreze documentul i-a zis sotiei sa il contacteze telefonic pe administrator. Sotia a sunat administratorul acesta i-a zis ca nu trebuie sa dea nr. de inreg. tot el ii zice sotiei ca pentru zilele de 30-31 iulie nu a fost pontata si ca ar fi tarziu sa ii dea acum formularul de concediu medical(ii zice sotiei ca trebuia sa il duca pe 30.07). ii spune intr-un final caci sa duca formularul de concediu medical si sa il lase undeva pe la contabilitate.
Va rog foarte mult sa imi sugerati ce sa facem mai departe.
cert este ca sotia mea de luni 17.08.2015 se va prezenta la locul de munca unde dealtfel isi va inainta demisia. problema este ca se creeaza un precedent cu un astfel de caz. nu vreau ca si alte femei sa treaca prin ce a trecut sotia mea.
Va multumuim!