Buna ziua. Am si eu o intrebare dacă puteti sa ma ajutati.
Sunt pensionar militar din martie 2015 si as dori sa stiu cand pot sa fac cerere pentru recalcularea pensiei dupa Legea 223/2015.
Am inteles ca intra in functiune in 2016 ? Deci atunci trebuie?
Multumesc anticipat.
Legea nr. 223/2015 va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2016. Eu din acest act normativ ambiguu am înţeles că nu este necesar să faceţi o cerere pentru ca pensia stabilită în baza Legii nr. 263/2010 să fie recalculată. Oricum, procedura de recalculare va fi stabilită prin ordin comun al conducătorilor instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale. Poate că prevederile acestui ordin vor fi mai clare.
Aşa ar fi normal să se facă recalcularea, la cerere, mai ales având în vedere faptul că beneficiarul de pensie alege o anumită perioadă.
Regula în sistemul de pensii este aceea că acordarea pensiilor şi recalcularea lor se fac la solicitarea beneficiarului, adică la cerere. În legea "civilă" - şi mai veche, şi mai nouă - acest aspect este specificat în mod cât se poate de clar. De asemenea, când legiuitorul a vrut ca anumite operaţiuni legate de drepturile de pensie să se facă din oficiu, a prevăzut-o negru pe alb.
Ei bine, din Legea nr. 223/2015 aflăm că recalcularea pensiilor deschise potrivit Legii nr. 263/2010 se va face "potrivit prevederilor prezentei legi". Ce-o fi vrut legiuitorul habarnist să spună cu asta, numai el ştie! De aceea v-am spus că trebuie să aşteptaţi ordinul.