Intrati pe site ul casei de pensii MAI ,gasiti acolo nr de telefon ,un fel de tell verde la care puteti adresa intrebari.Drepturile dupa recalculare nu le puteti afla aici ,asteptati decizia, fiindca nu stim ce venituri ati avut , vechime, conditii de munca, sporuri etc.
Concret, au devenit automat pensii militare de stat (la 1 ianuarie) 2016 şi vor fi recalculate (în următorii doi ani):
pensiile recalculate în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor;
pensiile revizuite în baza OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
pensiile plătite în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare;
pensiile stabilite în baza Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Aşadar, recalcularea pensiilor militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se va face, după caz, în baza următoarelor elemente:
vechimea cumulată rezultată din dosarul de pensionare, stabilită prin ultima decizie de pensie emisă în baza legislaţiei în vigoare anterior datei de 1 ianuarie 2016;
procentele pentru calcularea cuantumului fiecărui tip de pensie, aşa cum sunt stabilite de Legea nr. 223/2015;
situaţia soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază, corespunzătoare celor şase luni consecutive alese de beneficiar, sau ultimelor şase luni de activitate (în situaţia în care beneficiarul nu îşi exprimă opţiunea), actualizate conform prevederilor legale specifice de salarizare aflate în vigoare la 1 ianuarie 2016, care constituie baza de calcul;
gradul de invaliditate şi cauza invalidităţii;
numărul de urmaşi înscrişi la pensie;
Semnul Onorific "În Serviciul Patriei" (sau altele similare) deţinut.
Important! Pensiile recalculate nu vor putea fi mai mari decât 85% din baza de calcul. Dacă în urma recalculării va rezulta un cuantum mai mic decât cel aflat în plată la momentul respectiv, va fi păstrat cuantumul avantajos beneficiarului.
Alegerea perioadei pentru recalculare se face în primele şase luni din 2016