1. Întrucât i-a încetat raportul de muncă, tatălui dvs. i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada încetării calității de asigurat, act prevăzut la art. 76, alin. (1), lit. a) din HG nr. 257/2011. Prin urmare, nu numai că solicitarea casei de pensii este legală, dar tatăl dvs. avea obligația să depună această adeverință la dosar de la bun început.
ART. 76
(1) Actele la care se face referire la art. 103 alin. (2) din lege sunt, după caz:
a) pentru pensia pentru limită de vârstă, anticipată şi anticipată parţială:
(...)
- dovada încetării calităţii de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată sau pensie anticipată parţială, pentru persoanele care, la data solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original);
(...)
2. Dacă mai aveți întrebări legate de același subiect, respectiv de depunerea dosarului de pensionare la casa de pensii, vă rog să le postați în continuarea acestui topic, așa cum v-am mai spus și prin intermediul mesageriei private.