Bună ziua! Cu privire la o acţiune de partaj judiciar - ieşire din indiviziune, în situaţia în care reclamantul solicita atribuirea în natură a cotei din terenurile supuse partajării, iar eu, în calitate de pârât nu doresc atribuirea în natură a cotei ce mi s-ar cuvenii, renunţând la partea mea în favoarea reclamantului, cu condiţia plăţii unei sume cu titlu de sultă/despăgubire, am următoarele întrebări:
- se poate solicita obligarea reclamantului la plata unei sume cu titlu de despăgubire/sultă, având în vedere faptul că eu nu am avut cunoştinţă despre terenurile respective din anul 1997, până în luna iunie 2015, iar reclamantul a declarat că a lucrat terenurile respective;
- În situaţia în care reclamantul nu este de acord cu plata unei sume cu titlu de sultă/despăgubire, pot solicita instanţei aplicarea dispoziţiilor art. 991-992 CPC, prin vânzarea ternurilor ce mi s-ar cuvenii de către un executor judecătoresc şi dacă articolele menţionate sunt aplicabile în această situaţie.
- care este temeiul de drept prin care pot solicita reclamantului plata unei despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenurilor din anul 1997 şi plata de daune morale, având în vedere faptul că acesta a ascuns terenurile faţă de mine, iar eu nu am avut cunoştinţă despre existenţa lor până în luna iunie 2015;
- dreptul de a cerere despăgubiri pentru lipsa de folosinţă şi daune morale în situaţia expusă, s-a prescris.
Vă mulţumesc!