DGASPC - drept de vizita pentru tata

camicami1994 a scris:

fac in asa fel sa ma cert cu el acolo si copilul tot la mine o sa traga. Pe urma nu ma mai duc. sa vina dupa mine, ca n-or sa ma gaseasca.

or sa va cam gaseasca si n-o sa va fie tocmai bine :( tot asa cum daca tatal dispare cu copilul (apropo de frica dvs) este gasit pana la urma si bine nu-i este.

In alta ordine de idei faptul ca "tot la dvs o sa traga" copilul este problema pe care TREBUIE sa vreti sa o rezolvati.
Dvs cresteti un copil pentru copil nu pentru dvs. Va doriti ca la 20-25-30 de ani sa fie un adult independent si nu o momaie care asteapta sa ii spuneti dvs ce sa faca.
Ca sa ajungeti acolo si sa nu aveti un copil adult ratat trebuie sa ii dati voie sa isi cunoasca tatal, sa hotarasca singur daca ii place de el sau nu, sa se razboiasca cu tatal lui, sa aibe propriile sentimente in legatura cu tatal lui. Nu puteti sa-l fortati sa traiasca totul prin dvs. La un moment dat veti muri si el va ramane cu totul neajutorat.

Cat despre ce pot sa va faca daca nu dati copilul: cautati pe aici pe forum despre amenzi platite de mame in favoarea tatalui pentru zilele de intarziere la punerea in executare a programului de relatii personale. S-ar putea sa va razganditi.

Ar trebui sa ii dati șanse copilului sa aibă doi părinți. Amândoi l-ați conceput, îl și puteți creste impreuna. Probabil ca veti călători și peste câțiva ani când copilul va fi la școală, ar putea rămâne la tatăl lui.
Din mesajul dvs pare ca e vb de ambiție decât de un motiv întemeiat.

@camicami1994.
Si daca tot sunteti dispusa sa ascultati sfaturile altora, nu al persoanelor autorizate, s-ar putea sa veniti in conflict cu legea. Ambitiile se platesc. Motivand ca sunteti prea ocupata, nerespectand o hotarare judecatoreasca, ce s-ar intampla daca o instanta va reveni si-i va stabili domiciliul minorului la tata ?

Faceţi cumva şi împăcaţi- vă cu ideea că pentru a fi - nu numai ca adult- o persoană împlinită, copilul are nevoie şi de tată. Asta e realitatea, chiar dacă nu o vreţi.
Mergeţi deocamdată împotriva naturii: ea a gândit doi părinţi, nu unul. Şi fizic şi psihic. Copilul nu- şi împarte dragostea faţă de părinţi, el îi iubeşte pe amândoi la fel. Poate fi influenţat o vreme de unul sau altul dintre ei, dar şi el gândeşte şi, mai ales, simte! Oare ce simte acum, în acest conflict, copilul dvs? V- aţi întrebat?

Gândiţi- vă la ceva ce sigur nu aţi luat în considerare: eventualitatea că la un moment dat, peste 15- 20 de ani, deci în viaţa pe care deocamdată o vedeţi în roz pentru că e super plăcut să ai un copil şi material nu o duceţi rău,
vă îmbolnăviţi grav sau copilul se îmbolnăveşte aşa, iar dvs nu sunteţi disponibilă ori nu o mai duceţi material bine. Iar toate rudele/ prietenii din jur nu sunt disponibili, că fiecare are viaţa şi copiii proprii sau din diverse alte motive. Ce se întâmplă cu copilul?

Atenuaţi conflictul cu tatăl şi gândiţi- vă la binele de acum şi de mai târziu al copilului, nu al dvs de acum.
Mi se pare bizar că la stabilirea programului de vizită nu aţi fost consultată. Trebuia să aveţi un cuvânt de spus la asta. Sau poate aţi fost chemată să vă spuneţi părerea şi nu v- aţi dus ...
Atenuarea conflictului e soluţia. Şi încercaţi să fiţi corectă, poate aşa şi tatăl copilului va fi corect în această relaţie pe care o veţi avea toată viaţa, prin copil, fie că vreţi ori nu.

Ce mi se pare bizar în hotărârea judecătorească este că unui tată pe care copilul nu-l cunoaşte i se dă program de vizită cu ridicarea copilului de două ori pe săptămână câte 6 ore! Este vorba de un copil de 3 ani, care, bănuiesc, merge la grădiniţă, are un program de viaţă, o rutină zilnică şi, în plus, nu-l cunoaşte pe omul cu care trebuie să plece singur!
Dacă este un copil normal, luarea cu forţa de către un necunoscut va traumatiza bietul copil; dacă mama îl va obliga să plece cu el, copilului i se va zdruncina sentimentul de siguranţă întruchipat de fiinţa care îi asigura acest lucru.
Tocmai de aceea, intervenţia DGASPC este benefică în acest caz.