Exista vreo modalitate de a incasa banii de pensie in locul persoanei de drept? Persoana in cauza este alcoolic si toti banii se duc pe bautura. Se poate face ceva in acest caz?
pensia este nominala, nu o poate incasa altcineva. incercati sa obtineti o sentinta prin care puneti sub interdictie persoana, daca nu e in indeplinatatea facultatii mintale, obtinand calitatea de curator si veti incasa dvs. pensia.
Dreptul la pensie este poate unul dintre cele mai importante drepturi pe care le are o fiinţă umană. Ca regulă, beneficiarul acestui drept nu poate să renunţe la el. Din câte îmi amintesc, legislaţia românească nu a permis, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, nicio excepţie de la această regulă.
De banii aferenţi acestui drept, respectiv de pensie, beneficiarul poate dispune aşa cum doreşte el. Prin urmare, dacă un beneficiar de pensie doreşte să bea aceşti bani, dvs. nu aveţi la îndemână mijloace legale să vă împotriviţi. Şi nu aveţi aceste mijloace pe de o parte datorită caracterului personal al dreptului la pensie, iar pe de altă parte pentru că aceşti bani aparţin beneficiarului.
@ sandrei33
Am remarcat că sunteţi utilizator nou şi pentru început vă atenţionez aici în loc să vă şterg mesajele. Pe acest forum, răspunsurile trebuie să fie argumentate şi să aducă un plus de valoare discuţiei. Ca plusul de valoare şi argumentele să poată fi apreciate, prima condiţie este ca răspunsul respectiv să aibă legătură cu întrebarea.
Răspunsurile dvs. nu au nicio legătură cu întrebarea. În România, faptul că o persoană bea nu reprezintă motiv să fie pus sub interdicţie judecătorească. Dvs. puneţi persoana care a deschis această discuţie să cheltuie banii degeaba pe "medic psihiatru, asistenta sociala pentru ca sa va indrume si un avocat". Vă rog ca, pe viitor, să daţi răspunsuri doar la întrebările din domenii pe care le stăpâniţi foarte bine. Mulţumesc anticipat!