custodie comuna

Situatia se schimba. Sigur ca trebuie ca un copil sa participe in functie de optiunea sa si nu in functie de cheful unui parinte de ase implica sau nu... imi pare cel putin ciudat ca vi se cer efectiv aceste acorduri.
Pe termen scurt faceti o noua ordonanta, insa admiterea ei depinde de raspunsurile la intrebarile mele, ca nu le-am pus degeaba, ci ca sa va ajut concret. asa, generic, nu am ce sa va spunm mare lucru...
In privinta exercitarii autoritatii parintesti doar de catre tata, chiar nu am niciun raspuns concret caci nu am date concrete. E nevoie sa cunosc ce dovezi ati putea avea sau poate ca aveti deja, nu stiu... numar de telefon al mamei, contract de munca etc. Nu am habar de nimic, nu pot raspunde, as fi vrut sa va ajut...

:offtopic:Va rog nu scrieti mesaje consecutive, puteti completa un mesaj timp de 30 de minute dupa publicare daca doriti sa mai adaugati ceva. Multumesc.

Stimată doamnă, situaţia descrisă de dvs. este identică cu a mea.
Chiar şi desenul pe care-l face copilul, fără tatăl său, dar cu pisicile, două, colorate şi cu nume scrise deasupra este izbitor de asemănătoare. Asta este interpretată de către unii psihologi ai autorităţilor ca alienare parentală, pe care familia Dvs. a aplică copilului. În consecinţă, Dvs. şi fiul Dvs. trebuie să lucraţi pentru a convinge copilul că mama îl iubeşte, că mama vrea să se joace cu el, să petreacă timp cu el, dar e foarte ocupată ca să-i trimită lui bani şi cadouri, să-l pregătiţi emoţional pe copil pentru întâlnirile cu mama, poate vine de Crăciun să-l vadă şi, dacă copilul nu vrea să plece cu mama, vă puteţi alege chiar şi cu o plângere penală.
Este bine să aveţi o poză cu mama la îndemână, să i-o arătaţi copilului, să nu o uite .
Domnul (tatăl copilului) are datoria să facă tot posibilul pentru restabilirea şi menţinerea relaţiilor dintre copil şi familia mamei, fiind nevoie de înţelegere, supleţe şi echitate, toate acestea fiind necesare pentru respectarea interesului complex şi major al copilului.

E aberant, nu se baga pe gat un parinte... atunci cand parintele prezent nu simte un mod natural de a mentine vie amintirea celuilalt parinte, alienarea asta de care tot tipa toti se intampla... firesc. :D
Un parinte nu se mentine prezent in viata copilului cu minciuni.
Daca ati ajuns la situatiile d emai sus, cereti ajutorul unui psiholog.

In mod real, un parinte se mentine prezent in viata unui copil prin mentionarea lui curenta: tati stie fotbal, nu eu... mama decupeaza cu tine, daca vrei o s-o rog pe bunica in locul ei... tatal tau facea asa cand radea: i...hi-hi...i... era tare caraghios. Mama ta cand citeste, are o intonatie tot mai sus spre final de fraza, asa, ca tine... esti dulce.
Asa e normal sa fie mentionat copilului in mod normal celalalt parinte.
Drama asta ca unul e absent se intampla, in mod real, in vietile multor copii romani. Totusi, nu toti o vad asa dramatic precum o vad copiii alienati, cum ii numeste Martoze.

Toti copiii au doi parinti si ei trebuie sa stie asta. Un copil care nu e alienat de parintele absent cunoaste lucruri despre parintele acela si daca nu-l vede 3 ani sau 5 la rand.
Asta e datoria celor prezenti in viata unui copil, fie ca sunt rude apropiate, indepartate, parinti firesti sau adoptivi, sa le comunice copiilor adevarul despre rudele lor plecate (departe sau de tot), chiar daca le e greu sa spuna ceva frumos ori real despre cel/cea lipsa.
Asta e datoria tuturor, sa le vorbeasca copiilor de un parinte lipsa,. de un bunic sau despre toti, despre moarte, lipsa si abandon, nu e cu nimic diferit sau extraimpovarator ca vorbesti despre tatal sau mama lipsa sau despre bunici... copiii trec prin aceleasi faze; daca nu, aui ceva abateri in dezvoltare.

Nu cunosc ce stie copilul acesta despre mama, de cate ori se vorbeste despre ea in casa, daca e amintita fara a fi infierata si fara a infiera copilul cu chestiuni asemanatoare cu mama sa, de tipul: nu asculti niciodata, exact ca maica-ta! sau altele. Asta indeparteaza copilul de parintele absent si, mai mult, ii face rau, il face sa-si renege jumatate din ceea ce este el realmente, ii scade stima de sine.
Reusita actiunilor in instanta depinde si de aceste aspecte, de tara unde vrea tatal sa plece si de ce dovezi are ca acolo copilului i-ar fi mai bine.
Intrebati-va, de exemplu, ce ar raspunde copilul daca, la audiere, un judecator il intreaba: care a fost ultimul lucru pe care tatal tau l-a spus despre mama ta? A fost bun sau negativ? sau orice lucru iti vine primul in minte pe care l-ai auzit la tati despre mami, cum a fost?...

Eu am citat din aprecieri ale psihologilor unei autorităţi :)
Repet, situaţia e identică.