Vă rog mult să mă ajutaţi în următoarea problemă. Deţin un teren împreună cu o rudă, în cote egale. Ruda mea îşi doreşte tot terenul, eu nu-l doresc şi aş vrea să ştiu ce modalităţi legale există ca ruda mea să rămână cu terenul, iar mie să-mi dea o compensaţie financiară (compensaţie a cărei valoare am decis să fie mult mai mică decât valoarea terenului din grila notarială şi decât valoarea de piaţă a terenului). De fapt, acea compensaţie financiară pe care o doresc ar urma să acopere o serie de cheltuieli pe care eu le-am făcut de-a lungul vremii cu acest teren, deci, practic, mi-aş recupera nişte cheltuieli pe care ruda mea le-ar fi făcut oricum ruda mea dacă ar fi deţinut terenul. De asemenea, vă rog să-mi spuneţi şi care sunt, în linii mari, costurile pentru eventualele soluţii pentru acest demers. Vă mulţumesc mult
@Joha,
Mulţumesc mult. Informaţia despre vânzare o aveam de la un avocat, care mi-a spus că sulta nu se poate obţine în cazul în care bunul respectiv se poate diviza în natură, iar, în cazul meu, fiind vorba despre un teren, acesta se poate diviza. De aceea am întrebat, pentru că până acum am cheltuit destul cu acel teren (moştenit), şi nu mai doresc să fac vreo investiţie în el. Cu scuzele de rigoare, vă mai rog să-mi spuneţi dacă trebuie făcut cadastrul înainte sau îl poate face ruda mea atunci când va avea tot terenul. Vă mulţumesc foarte mult
Cadastru si intabularea trebuie sa o faceti inainte de partaj. Actul de partaj este cinstitutiv de drepturi si va trebuie intabulare pentru a fi opozabil tertilor. Puteti face partaj atat prin atribuire de loturi adica prin dezmembrare si partaj caz in care ramaneti si dvs cu un lot de pamant sau ii cedati contra unei sulte cota dvs din bun.
Nimeni nu este obligat sa ramana in indiviziune.
Mergeti la un notar sa va calculeze taxele . Bineinteles puteti apela la mai multi sa vedeti ce taxe au , asa cum a precizat domnul avocat mai sus.
Vă mulţumesc foarte mult. Acesta a fost rostul întrebării, să aflu dacă există şi altă variantă decât vânzarea sau donaţia deoarece - aşa cum am spus - un avocat mi-a spus că acestea sunt singurele opţiuni dat fiind faptul că este vorba despre un teren care poate fi divizat. Încă odată, mulţumesc foarte mult
Cedare mostenire
mariah2010
Buna ziua.Subiectul este urmatorul.Doua surori au facut succesiunea dupa moartea mamei, ambele fiind mostenitoare.Acum , dupa 10 ani una din surori vrea sa ... (vezi toată discuția)
Testament
alexandro
Ma interesez pentru o ruda de la tara. Are 5 copii. Primii 4 sunt mari si fiecare la casa lui. Aceasta ruda a mea doreste sa lase mostenire casa si terenul ... (vezi toată discuția)