Sunt intr-o situatie dificila si nu stiu daca am dreptul la indemnizatie de crestere copil pentru cel de-al doilea copil in cazul in care in 4 iulie 2015 se incheie indemnizatia de crestere a primului copil iar eu incep lucrul pe 4 august 2015.
Se poate considera ca in luna iulie am fractiune de 3 zile fiind in perioada asimilata de indemnizatie crestere copil, iar in luna august este fractiune de luna cu lipsa de 1 zi lucratoare? Avand in vedere ca In legea 111/2010 actualzata scrie:
ARTICOLUL 4
(1) În calculul celor 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) se includ şi fracţiunile de lună în care s-au realizat venituri supuse impozitului, precum şi cele în care solicitanţii s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6), considerate lună întreagă.
(2) Prin fracţiune de lună se înţelege efectuarea a cel puţin jumătate din zilele lucrătoare din acea lună în care persoana îndreptăţită a realizat venituri supuse impozitului ori s-a aflat în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6).
(3) Prin excepţie, se acceptă ca de cel mult 3 ori fracţiunea de lună să fie constituită dintr-un număr mai mic de zile lucrătoare decât cel prevăzut la alin. (2).
Articolul 2 alin (5) litera g) au beneficiat de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului;
12 luni anterioare nasterii copilului trebuie sa ai venituri impozitate sau sa fii in perioade asimilate, in cazul meu indemnizatie crestere copil.
Copilul s-a nascut in 28 noiembrie 2015.
12 luni anterioare:
-Decembrie 2014- indemnizatie primul copil
-Ianuarie 2015- indemnizatie primul copil
-Februarie 2015 - indemnizatie primul copil
-Martie 2015- indemnizatie primul copil
-Aprilie 2015- indemnizatie primul copil
-Mai 2015- indemnizatie primul copil
-Iunie 2015- indemnizatie primul copil
-Iulie 2015- 3 zile indemnizatie crestere copil(exceptie fractiune de luna)
-August 2015- fractiune 20 zile lucratoare lucrate (venit impozitat)
-Septembrie-2015- toata luna lucrata(venit impozitat) conventie civila
-Octombrie 2015- - toata luna lucrata(venit impozitat) conventie civila
-Noiembrie 2015 - - toata luna lucrata(venit impozitat) ci intrerupere pe 28 cand se naste cel de-al doilea copil
In speta, aveti dreptul sa beneficiati de indemnizatia pentru CCC, intrucat situatia descrisa de dvs intra sub incidenta preverilor art.4 din OUG 111/2010.
Concediu postnatal
styco
Sotia mea pe 15 iulie 2017 a schimbat angajatorul. Intre vechiul loc de munca si actualul a existat dintr-o eroare o diferenta de 3 zile in care nu este ... (vezi toată discuția)