Buna ziua!
De 8 luni lucrez la un supermarket unde am fost angajata ca lucrator comercial pe un anumit raion, lucru specificat si in contractul individual de munca, pe periada nedeterminata. Incepand cu luna martie, vor sa ma mute pe alt raion spunand ca un corespund criteriilor cerute de raionul respectiv. Am dreptul sa refuz alt raion tinand cont de specificatia din contract? Cum trebuie sa procedez, mai exact?
Va multumesc.
Art. 41 C.mun.
(1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor.
(2) Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.
(3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:
a) durata contractului;
b) locul muncii;
c) felul muncii;
d) condiţiile de muncă;
e) salariul;
f) timpul de muncă şi timpul de odihnă.
Potrivit art.48 C.mun., angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului, şi în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.
Asadar, regula in materie de modificare a contractului individual de munca este modificarea prin acordul partilor in baza unui act aditional la c.i.m..
Prin exceptie, este posibila modificarea unilaterala a c.i.m. - locul muncii - numai in cazurile si conditiile expres prevazute de lege,si anume :
- delegarea
- detasarea
- în cazul unor situaţii de forţă majoră
- cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului.
Puteti refuza semnarea actului aditional de mdoificare a locului de munca.
Reducere norma
Nihil since deo
Buna ziua! Angajatorul vrea sa reduca norma de la 8h la 4h unui salariat pentru ca nu mai are activitati care sa acopere cele 8h. Cum poate face acest lucru si ... (vezi toată discuția)
Angajata insarcinata
anca000
Am urmatoarea nelamurire: stiu ca daca sunt insarcinata, angajatorul nu ma poate da afara (daca l-am instiintat deja) decat daca este in reorganizare judiciara ... (vezi toată discuția)
Act adițional
Zese
Șeful m a amenințat ca mi schimba decretul(Actul adițional de muncă) că are nevoie de salariați. Eu nu doresc acest lucru. In concluzie îl poate ... (vezi toată discuția)