avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1132 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Şomaj, concediu creştere copil, ... Documente ce trebuie facute la nasterea unui copil- ...
Discuție deschisă în Şomaj, concediu creştere copil, asigurări sociale şi asistenţă socială

Documente ce trebuie facute la nasterea unui copil- mama- cadru didactic

toate actele ce trebuie facute: dosar de indemnizatie, alocatie, stimulent de insertie, prima de la sindicat, prima de un salariu
toate beneficiile ce mai sunt valabile in 2016
multumesc
Cel mai recent răspuns: Zaharia Daciana , utilizator 15:40, 29 Ianuarie 2019
1. Acordarea unui ajutor la nasterea unui copil din partea angajatorului este posibila numai daca este prevazuta in c.i.m., in c.c.m. aplicabil sau in reg.intern al acestuia.

Potrivit art.36 alin.3 din Contractul colectiv de muncă unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar, Ministerul Educaţiei Naţionale va face demersurile necesare pentru reglementarea următoarelor drepturi:
a) un salariu de bază plătit mamei de către unitatea/instituţia de învăţământ prevăzută în Anexa nr. 4, pentru naşterea fiecărui copil; dacă mama nu este salariată sau în cazul decesului acesteia, soţul/tatăl copilului va beneficia de această plată; ajutorul se acordă şi în cazul mamelor care au născut gemeni, tripleţi etc., pentru fiecare dintre copii;
....

Pana in prezent nu am cunostinta de vreun act normativ care sa dispuna asa ceva.

2. Prima de la sindicat, daca exista asa ceva mentionat in statutul organizatiei sindicale, o puteti obtine in baza unei cereri la care atasati copie de pe certificatul de nastere a copilului.

3. OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
art.2
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opţional de următoarele drepturi:
a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară;
b) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară.

(1^1) Limitele minimă şi maximă ale indemnizaţiei se stabilesc prin raportare la indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR.

(2) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. a) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 6,8 ISR.

(3) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. b) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 2,4 ISR.
.....

art. 13
(1) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie sau stimulent de inserţie, se acordă pe bază de cerere, însoţită în mod obligatoriu de:
a) copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul de către persoana care primeşte documentele;
b) actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicită dreptul, pentru situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2);
c) actele doveditoare care să ateste îndeplinirea perioadelor prevăzute de art. 2;
d) dovada eliberată de angajator sau organele competente privind veniturile realizate;
e) dovada privind suspendarea activităţii pentru perioada în care se solicită concediul pentru creşterea copilului;
f) orice alte documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.

(2) Cererea se completează potrivit modelului care se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
...

art.14
(1) Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie sau stimulent de inserţie, şi documentele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.
...


4. Alocaţia de stat pentru copii, acordată în baza Legii nr. 61/1993
Acte necesare dosar (în copie):
- cerere completată şi semnată de reprezentantul legal al copilului;
- originalul şi copia certificatului de naştere al copilului;
- actul de identitate al reprezentantului legal;
- documentele din care să rezulte situaţia juridică a copilului faţă de reprezentantul legal şi orice alte documente justificative, după caz;
- dacă solicitantul optează pentru primirea alocației de stat în cont personal se solicită extras de cont, contul IBAN de la bancă.
1. Unde pot afla daca in c.c.m. este prevazut sau nu primirea unui salariu?
2. Prima de la sindicat se da numai ca putini stiu asta (am avut un copil care a decedat la cateva ore de la nastere si (mama- cadru didactic) am primit o prima)
3. Inteleg ca prenatal+postnatal e 85%+15% iar la terminarea celor 126 zile primeste 85%
4. Daca scrii ca incepi serviciul la un an poti merge inainte de un an, iar daca scrii doi poti merge doar dupa ce copilul implineste un an si sa primesti indemnizatia?
5. Alocatia este 200ron pana la doi ani si apoi 85ron?
6. Mai sunt alte beneficii de care putini stiu?
1. Unde pot afla daca in c.c.m. este prevazut sau nu primirea unui salariu?


La angajator sau la sindicat

3. Inteleg ca prenatal+postnatal e 85%+15% iar la terminarea celor 126 zile primeste 85%


Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei de maternitate este de 85% din baza de calcul.

Cuantumul indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului reprezinta 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni, insa, in functie de durata concediului pentru care opteaza parintii, acesta are anumite limite minime si maxime.

Limitele indemnizatiei sunt stabilite prin raportare la indicatorul social de referinta (ISR), acesta avand in anul 2015 valoarea de 500 de lei (asa cum a fost decisa inca din 2008).

Concret, limitele minime si maxime ale indemnizatiei pentru cresterea copilului, stabilite prin OUG nr. 111/2010, sunt:
- cel putin 600 de lei si cel mult 3400 de lei - in cazul in care parintii aleg varianta concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an (sau pana la trei ani, daca este vorba de un copil cu handicap);
- cel putin 600 de lei si cel mult 1200 de lei - in cazul in care parintii aleg varianta concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani.
www.avocatnet.ro/content/art...

4. Daca scrii ca incepi serviciul la un an poti merge inainte de un an, iar daca scrii doi poti merge doar dupa ce copilul implineste un an si sa primesti indemnizatia?


Intr-adevar, pentru a primi stimulentul de insertie trebuie:
- sa reveniti la munca inainte de a implini copilul varsta de 1 an,in cazul CCC cu o durata de 1 an

- sa reveniti la munca dupa ce copilul a implinit varsta de 1 an,in cazul CCC cu o durata de 2 ani.


5. Alocatia este 200ron pana la doi ani si apoi 85ron?


Alocatia pentru copil este 200 lei pana la2 ani si apoi 84 lei pana la 18 ani.
multumesc, aprecieri multe
ar mai fi ceva beneficii, ceva acte de facut?
e mai bine de stiut pt ca putini stiu (ex: cand am luat prima de deces nu stia nimeni din scoala de asa ceva nici macar reprezentantul sindicatului din acea scoala, am aflat de pe net si am sunat la sindicat si mi-au explicat ei)
Din partea statului nu prea mai aveti beneficii, ar trebui sa vedeti ce mai este reglementat in ccm aplicabil la nivel de angajator.

Alte drepturi:
- Salariaţii au dreptul la zile libere plătite în cazul naşterii unui copil - 5 zile lucrătoare + 10 zile lucrătoare dacă a urmat un curs de puericultură (concediul paternal), potrivit art.30 alin.1lit.b din Contractul colectiv de muncă unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar.

Alte discuții în legătură

Indemnizatie ccc MisuMiha MisuMiha Buna ziua. Nelamuririle mele sunt legate de concediul prenatal/postnatal si indemnizatia de crestere a copilului. Povestea mea pe scurt este ... (vezi toată discuția)
126 de zile de concediu maternitate? marta946 marta946 Buna ziua, Cele 126 de zile de concediu pre-natal se pot imparti inainte si dupa nastere dupa cum vrea gravida? Cele 126 de zile se platesc cu 85% din ... (vezi toată discuția)
Indemnizatie crestere copil roxanarox roxanarox Buna ziua!ma numesc roxana si va rog mult sa ma ajutati cu un raspuns....luni pe data de 16 iunie implinesc 1 an la locul de munca si doctorula programat ... (vezi toată discuția)