Divort 2009, rejudecare pentru obtinere autoritate parinteasca comuna

sa nu mai plateasca pensia alimentara despre care oricum nu stie pe ce se duce.

poate ca pe o parte din cat costa intretinerea copilului..

Poate sa ceara si sa obtina sa exercite autoritatea parinteasca in comun data fiind schimbarea legii si interesul lui pt copil, poate cere sa plateasca intretinere in natura si sa aiba relatii personale cu minorul dupa un anumit program avand in vedere ca nu se intelege cu mama.

super vestea! multumesc! abia astept sa-i spun si fratelui meu.

Ptr a schimba vechea hotarare fratele va trebui sa dovedeasca o schimbare de imprejurari de natura a fi mai bine reprezentat interesul minorului. Ca atare ptr obtirea autoritatii comune, de ex, trebuie aratat ca autoritatea unica a creat unele probleme evitabile pe viitor in formula comuna.
Referitor la dreptul de legaturi/stabilirea domiciliului minorului si obligatia de intretinere, iar trebuie facute aparari serioase.
II va trebui un avocat bun care sa-i evalueze macar shansele de a i se schimba ceva.

Având în vedere că divorțul a avut loc în 2009 pe vechea lege a codului familiei, poate acum să invoce noua lege a codului civil intrată în vigoare din octombrie 2011, și cu această argumentație are mari șanse să obține AUTORITATE PĂRINTEASCĂ COMUNĂ și un PROGRAM EXTINS de LEGĂTURI PERSONALE cu minorul.

Art. 397 din NOUL COD CIVIL - Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi:
"După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel".

Legislaţie conexă: Art. 483 și Art. 503 din NOUL COD CIVIL.

1. Norma consacră regula generală potrivit căreia, în caz de divorţ, autoritatea părintească se exercită de ambii părinţi în comun.

2. Autoritatea părintească este definită în art. 483 alin. (1) NCC, ca fiind ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului. Problema exercitării autorităţii părinteşti nu apare atunci când ambii părinţi ai copilului locuiesc împreună, dat fiind faptul că fiecare dintre aceştia exercită autoritatea părintească în fiecare zi. Problema exerciţiului autorităţii părinteşti se ridică atunci când părinţii copilului nu locuiesc împreună.

3. Regula nu este aplicabilă atunci când instanţa de tutelă care pronunţă divorţul decide ca aceasta să se exercite exclusiv de unul dintre părinţi.

4. Considerăm că, odată cu divorţul, atunci când instanţa de tutelă constată că interesul superior al copilului reclamă ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinţi, când concluziile raportului de anchetă psihosocială sunt în acelaşi sens, se va aplica regula generală, aceea a exercitării autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, pentru aceasta nefiind necesar acordul părinţilor.

5. Obligatorie este însă ascultarea părinţilor, pentru a se cunoaşte poziţia acestora în raporturile cu copilul minor, atunci când aceştia nu îşi exprimă poziţia cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.

6. Ceea ce primează nu este interesul părinţilor, ci interesul superior al copilului, interes care rezultă din concluziile raportului de anchetă psihosocială, dar şi din probele care se administrează în cauză, în ipoteza divorţului întemeiat pe culpă sau a divorţului prin acord, când soţii nu cad de acord cu privire la cererile accesorii divorţului.

7. Eventual, acordul părinţilor în privinţa exercitării autorităţii părinteşti poate constitui o probă, atunci când un asemenea acord concordă cu interesul superior al copilului.

8. Ca atare, atunci când unul dintre părinţi solicită instanţei de tutelă să nu îi acorde autoritate părintească, apreciem că instanţa nu poate accepta de plano o asemenea cerere, ci trebuie să analizeze, raportat la interesul superior al copilului, dacă există motive întemeiate care să admită derogarea de la regula generală a exercitării autorităţii părinteşti de ambii părinţi (cum ar fi abuzul, neglijenţa, exploatarea copilului).

9. Exercitarea autorităţii părinteşti de ambii părinţi este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.

10. Autoritatea părintească comună nu presupune ca ambii părinţi să se ocupe de copil zi de zi, ci înseamnă luarea de decizii comune, consultarea părinţilor în problemele esenţiale privitoare la copil, cum ar fi alegerea grădiniţei, a şcolii unde urmează să înveţe, alegerea medicului curant în caz de boală, a medicului de familie, a tratamentului medical, orientarea religioasă sau filozofică a copilului, formarea sau timpul liber al copilului ce include şi stabilirea activităţilor extraşcolare, administrarea bunurilor copilului, schimbarea felului învăţăturii sau al pregătirii profesionale etc. Actele cu caracter curent, cum ar fi alimentaţia zilnică a copilului, programul de lecţii, alegerea îmbrăcămintei, cad în sarcina părintelui la care s-a stabilit locuinţa copilului. Ca atare, trebuie făcută distincţie între autoritatea părintească (ce presupune, aşa cum arătam mai sus, consultarea părinţilor în luarea deciziilor importante ce privesc minorul lor) şi îngrijirea cotidiană (ce incumbă părintelui la care s-a stabilit locuinţa copilului).

Da. Problema e ca se doreste schimbarea unei hotarari. Instanta va analiza aceasta oportunitate in raport cu interesul minorului.