Speta:
Contract vanzare cumparare cu vanzare succesiva, cumparatorul nu-si mai executa obligatia de plata de cateva luni bune, vanzatorul sisteaza livrarea marfii pe acest motiv.Totodata se notifica cumparatorului debitul cu care figureaza in evidentele vanzatorului, se ajunge la instanta pe procedura OG 5/2001 privind somatia de plata care se afla actualmente pe rol. Contract valabil pe per. nedeterminata.
Problema e ca in contract se prevad niste taxe fixe de publicitate si promovare a produselor care cad in sarcina vanzatorului si pe care cumparatorul le factureaza in continuare in speranta ca se va ajunge la o compensare a datoriilor si nu va mai trebui sa plateasca nimic creditorului. (Art.contract - ."..Se va proceda la compensare chiar daca nu sunt indeplinite toate conditiile pentru plata compensarii").
Mentionez ca pana la formularea somatiei de plata pe OG 5/2001 vanzatorul si-a respectat intocmai obligatiile contractuale.
Un articol din contract spune ca "Se poate cere rezilierea din initiativa uneia din parti cu preaviz de 2 luni si decontarea integrala a obligatiilor pana la acea data. Incetarea nu va produce efecte fata de obligatiile deja scadente intre parti"
In aceste conditii poate vanzatorul sa faca o simpla notificare privind rezilierea unilaterala - catre cumparator cu respectare preaviz de 2 luni pentru a opri plata acelor taxe fixe (care nu mai au justificare daca nu se mai livreaza marfa) iar creantele deja scadente ale debitorului aflate pe rol sa continue sa se solutioneze potrivit OG 5/2001?
Ce parere aveti?
George daca citeste mesajul il rog si pe el sa-si exprime o parere, emite judecati obiective.
Multumesc mult!
Parerea mea este ca va trebui notificat cumparatorul cu privire la rezilierea unilaterala a contractului de catre vanzator datorita nerespectarii acestuia (neplata marfii livrate).
Somatia de plata nu tine loc de act de reziliere si practic contractul curge in continuare . De aceea si cumparatorul factureaza in continuare acele servicii de publicitate prinse in contract ca sa reduca ca mai mult posibil suma pe care o datoreaza!B-)
Este evident faptul ca cumparatorul incearca sa acumuleze sume de bani pentru a realiza compensarea cu pretul neachitat. Probabil ca in cadrul dosarului de somatie de plata cumparatorul va solicita compensarea partiala a sumelor datorate cu contravaloarea facturilor aferente taxei / costurilor de publicitate.
Aceasta solicitare poate fi contracarata prin invocarea exceptiei de neindeplinire a contractului. Aceasta exceptie inseamna pe scurt ca, daca una din parti nu isi indeplineste obligatiile contractuale, cealalta parte nu poate fi obligata la indeplinirea obligatiilor ce ii revin cel putin pana la momentul la care partea in culpa nu remediaza situaita (respectiv nu isi indeplineste obligatiile scadente).
In aceasta situatie, vanzatorul ar trebui sa trimita o notificare cumparatorului prin intermediul unui executor judecatoresc in care sa mentioneze urmatoarele aspecte:
1. intelege sa suspende executarea obligatiilor sale contractuale pana la momentul indeplinirii de catre cumparator a obligatiilor sale scadente;
2. sa notifice de asemenea rezilierea contractului pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor de catre cumparator;
3. sa mentioneze de asemenea ca pe perioada de preaviz suspenda in continuare executarea obligatiilor sale, in temeiul exceptiei de neindeplinire a contractului;
4. sa notifice pe cumparator ca refuza facturile aferente taxei de publicitate si sa solicite acestuia stornarea facturilor respective;
5. sa anexeze la notificarea trimisa sa anexeze facturile respective in original, facand o mentiune in acest sens in cuprinsul notificarii.
In cazul in care cumparatorul invoca compensarea in cadrul procesului privind somatia de plata, avocatul care va rerpezinta interesele va invoca probabil exceptia de neindeplinire a contractului.
Cumparatorul poate insa sa solicite compensarea printr-o actiune separata, iar invocarea exceptiei se va face in cadrul acelui proces ulterior. In ambele situatii, notificarea facuta prin executor va va folosi in instanta, iar contractul trebuie oricum reziliat intrucat daca ati ajuns in aceasta situatie e putin probabil sa mai aveti raporturi contractuale amicabile in continuare.
Multumesc , m-am linistit. Nu mai e necesara deci cererea de reziliere adresata instantei in conditiile expuse,e suficienta notificarea rezilierii catre cumparator. Si deci procedura somatiei nu exclude rezilierea si invers.
Nu eram sigura ca am judecat bine.
De dvs. era vorba cand am scris George, asa am retinut, scuze.
Si multumesc inca o data, Mihai Grigore.
Notificarea prin executor trebuie facuta intrucat este singurul mijloc prin care se poate face dovada in instanta atat a continutului notificarii (un exemplar ramane in arhiva executorului) cat si pentru a putea dovedi oricand aveti nevoie faptul ca ati returnat facturile respective.
Pentru a se face dovada refuzului acceptarii unei facturi trebuie ca acest refuz sa fie notificat emitentului facturii, iar in unele cazuri instantele de judecata au solicitat si sa se faca dovada restituirii facturii.
Deci beneficiile sunt semnificative, mai ales in cazul in care cumparatorul este de rea credinta (poate sustine ca atat timp cat nu i-ati notificat refuzul facturilor acestea au fost acceptate la plata). De asemenea costurile unei asemenea notificari nu sunt prea ridicate, aprox. 50 lei daca se trimite cu posta, iar daca doriti sa fie trimisa printr-un agent procedural, adica de un angajat al executorului, atunci notificarea ajunge in max. 2 zile - dar numai in Bucuresti - si costa cam 120 - 160 lei, depinde de executor.
Incetare contract
mihaipaul
Conform unui contract de achizitie vanzatorul trebuia sa-mi puna la dispozitie anumite cantitati si sortimente de marfa la datele prevazute in anexele la ... (vezi toată discuția)
Contract reziliat?
tiv
Va rog sa ma ajutati cu o solutie pentru urmatoarea speta:
Intr-un contract de vanzare-cumparare comerciala cu executare succesiva nu s-a stipulat nicio ... (vezi toată discuția)