avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 635 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Funcţionarii publici şi ... hcl tranformare post referent grad superior in grad ...
Discuție deschisă în Funcţionarii publici şi problemele lor juridice

hcl tranformare post referent grad superior in grad inferior

Care ar fi motivarea in cazul aprobarii unei hotarari de transformare post referent grad superior in grad inferior?
Un model de astfel de hotărâre?
Cel mai recent răspuns: cata32 , utilizator 09:59, 8 Martie 2016
Nu cred că este necesară o motivare în HCL, ci să fie indicat în preambul un referat de specialitate aprobat al șefului în subordinea căruia se află postul respectiv.

O motivare simplă ar fi faptul că pentru sarcinile ce vor trebui să fie îndeplinite nu necesită o vechime îndelungată în muncă și se dorește angajarea unei persoane care să se formeze în postul respectiv. O altă motivare ar fi faptul că deși există interes pentru ocuparea postului respectiv, la concurs nu s-au prezentat/nu se preconizează că se vor prezenta persoane cu o suficientă vechime în muncă.
Vă multumesc! Să inteleg că postul trebuie transformat inainte de organizarea concursului altfel nu pot participa decat cei care indeplinesc vechimea corespunzatoare gradului respectiv?
În principiu, da. Nu este bine să se schimbe regulile în timpul jocului :).

Un proiect de hotărâre public, preluat de pe site-ul Consilului Local al municipiului Alba Iulia în acest sens:

Proiect de hotărâre
privind modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului ...

Având în vedere raportul de specialitate nr. .... /2016 al Biroului resurse umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului .... și avizele favorabile ale ... .

Văzând prevederile art. 107(2) din Legea nr. 188/1999, Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și ale Legii–cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu modificările şi completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 36(2) lit. „a” coroborat cu art. 36(3) lit. „b”, art. 45 (2) lit. „a” şi art. 115 (1) lit. „b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

Art.1 Aprobă modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului ...., conform anexei, începând cu data de .....

Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 Şeful ierarhic superior va întocmi fişa postului transformat în nivel inferior din statul de funcţii.

Art.3 Biroul resurse umane şi Direcția ... vor duce la îndeplinire prevederile din prezenta hotărâre.

Art.4 Hotărârea se comunică către:

Primarul .....

Instituţia Prefectului – ....

Direcţia ...
Biroul resurse umane

Data ...

Președintele ședinței, Contrasemnează,
Secretar
Ultima modificare: Luni, 7 Martie 2016
cismasu, utilizator
Vă mulțumesc frumos!

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Transformare post contractual in functionar public ALavinia ALavinia Am fost angajata ca analist programator la SPCLEP din 2007, iar din august 2017 primaria mi-a schimbat încadrarea facandu-mă inspector de specialitate, asta ... (vezi toată discuția)
Consilier juridic asistent, treapta 2 Pisi Mia Pisi Mia Daca o persoana venita de pe contractual, da concurs pe un post de functionar public respectiv, consilier juridic, asistent, treapta 2, pe perioada determinata ... (vezi toată discuția)
In noul stat postul meu e de studii superioare treb sa sustin concurs? aleksutzu aleksutzu 1.Am fost instiintat de catre cei de la resurse umane ca in noul stat ce urmeaza sa vina, functia pe care sunt incadrat s-a transformat din studii medii in ... (vezi toată discuția)