o PFA are un autoturism pe care vrea sa-l inregistreze pe persoana fizica. Care sunt pasii pe care trebuie sa-i faca? ii poare da procura unei alte persoane fizice care sa se ocupe de acest demers?
Prevederi Cod fiscal art.68 alin.(4) lit.k) : în cazul activelor neamortizabile prevăzute la art. 28 alin. (4), cheltuielile sunt deductibile la momentul înstrăinării și reprezintă prețul de cumpărare sau valoarea stabilită prin expertiză tehnică la data dobândirii, după caz. Norme metodologice: 7. (1) Potrivit prevederilor art. 68 din Codul fiscal, în venitul brut se includ toate veniturile în bani și în natură, cum ar fi: venituri din vânzarea de produse și de mărfuri, venituri din prestarea de servicii și executarea de lucrări, VENITURI DIN VANZAREA SAU INCHIRIEREA BUNURILOR DIN PATRIMONIUL AFACERII, și orice alte venituri obținute din exercitarea activității, inclusiv încasările efectuate în avans care se referă la alte exerciții fiscale, precum și veniturile din dobânzile primite de la bănci pentru disponibilitățile bănești aferente afacerii, din alte activități adiacente și altele asemenea. În venitul brut se includ și veniturile încasate ulterior încetării activității independente, pe baza facturilor emise și neîncasate până la încetarea activității.Din cele de mai sus,rezulta ca se poate face vanzarea sau inchirierea autoturismului.
Transfer stocuri
pendre
Am avut un I.F. si pentru ca nu puteam angaja cu contract de munca am radiat I.F.- ul si am infintat o I.I.
La registrul comertului am o diferenta de cateva ... (vezi toată discuția)