Am o bunica, are 73 ani, ea are 3 copii, unul dintre copii este tatal meu, ce pot face sa obtin un act de vanzare cumparare cu clauza de intretinere? Precizez faptul ca de 5 ani de zile sunt singura care ma ingrijesc de bunica mea, finaciar, medic,ingrijire corporala, etc.
Buna ziua,
Mergeti cu bunica la notar si incheiati contract de vanzare cumparare cu clauza de intretinere .
va trebui sa respectati prevederile art. 30 alin. 2 din Legea 17/2000 republicată şi actualizată
Potrivit legii, prin contractul de întreţinere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părţi sau al unui anumit terţ prestaţiile necesare întreţinerii şi îngrijirii pentru o anumită durată.
Cu alte cuvinte, prin contractul de întreţinere – de regulă – una dintre părţi (creditorul obligaţiei) înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani (capital), iar cealaltă parte (debitorul obligaţiei) se obligă să-i asigure (sau să asigure unui terţ) întreţinerea în natură (de regulă hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale etc.) pe timpul cât creditorul va trăi, iar după moartea acestuia să îl înmormânteze.
În acest caz contractul de întreţinere se constituie cu titlu oneros.
Prin excepţie, prin contractul de întreţinere debitorul obligaţiei se poate obliga să-i asigure întreţinere celeilalte părţi (creditorului obligaţiei) cu titlu gratuit. Aşadar, în acest caz contractul de întreţinere se constituie cu titlu gratuit.
Clauza prin care creditorul întreţinerii se obligă la prestarea unor servicii este considerată nescrisă (ca atare nu produce niciun efect).