avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 899 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Probleme privind insolvenţa, ... Cerere insolvență angajator care refuză să ...
Discuție deschisă în Probleme privind insolvenţa, lichidarea judiciară şi falimentul

Cerere insolvență angajator care refuză să plătească salariu restant

Se împlinesc aproape două luni de când angajatorul m-a anunțat, pe nepusă masă, fără nici un avertisment prealabil, că cei pentru care lucra (din afara României) i-au sistat fondurile și prin urmare nu vom mai avea de lucru și n-are rost să mai venim la serviciu. Mi-a pus în față o cerere de demisie (cu acordul părților) pe care n-am avut încotro și a trebuit s-o semnez și a promis că în scurt timp îmi va plăti salariul restant (pentru o lună și jumătate). Nici un moment nu s-a ridicat problema perioadei de preaviz stipulată în contract – 20 de zile lucrătoare atât în caz de demitere, cât și în caz de demisie.

De atunci nu face decât să tărăgăneze lucrurile. Cu chiu cu vai, la o lună de la momentul acela, mi-a virat în cont plata pe o jumătate de lună, angajându-se ca „în cel mai scurt timp” să vireze și restul banilor, dar n-am mai văzut de atunci nici un leu.

Între timp a renunțat la sediu (birourile închiriate într-o clădire) și susține că în prezent „contabila pregătește actele pentru a închide firma” și că „trebuie să vadă care e procedura”. L-am întrebat dacă e vorba de o cerere de insolvență și mi-a răspuns că nu știe deocamdată și trebuie să vadă „care e cea mai simplă metodă”.

Am tot sperat până acum că vom putea rezolva această problemă pe cale amiabilă, dar deja mi-am pierdut răbdarea și nu pot s-aștept la infinit.

Aș vrea să știu dacă-l pot da în judecată direct, sau dacă pot să-i solicit eu insolvența. Nu cred că are vreun rost să mă adresez ITM-ului, care nici n-ar avea unde să se mai ducă în control, având în vedere că sediul firmei practic nu mai există.

M-ar interesa, de asemenea, cum pot să aflu dacă mi-a plătit CAS-ul, CASS-ul și șomajul pentru perioada lucrată.

Mulțumesc anticipat.
Cel mai recent răspuns: DAN POPESCU , Avocat 14:19, 19 Iulie 2016
Buna ziua,

Va recomand sa cereti instituirea sechestrului judiciar in prima faza pe bunuri potrivit dispoziitiilor art 973 alin 2 lit b,c NCPC ,dupa care in 20 de zile sa introduceti si actiunea la instanta competenta.
Masura este menita a va proteja de situatia pe care o adopta enorm de multi ,de a intra in faliment dupa ce in prealabil si-au securizat activul firmei adica l-au indisponibilizat.
Altfel ,desi veti avea o hotarare si v-ati inscris la masa credala ,e posibil sa nu aveti ce sa executati!
Consultati un avocat!

Numai bine!
Teoretic exista aceasta posibilitate, ma indoiesc ca practic o instata va incuviinta o cerere de sechestru judiciar pe bunuri mobile de citeva mii de ron ptr. o creanta de cateva sute de lei, desigur, poate incerca,rezultatul ramane de vazut, cu atat mai mult cu cat exista prevederi legale in legea speciala(legislatia muncii.)

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Angajat netrecut la masa credala in cazul insolventei unei firme anybodi anybodi Buna ziua, un cunoscut de al meu se confrunta cu o problema mai ciudata. Firma unde era angajat pana la sfarsitul lunii iunie (cand si-a dat demisia) platea ... (vezi toată discuția)
Condamnare in solidar pentru un jurnalist si o firma intrata in insolventa CameliaBadea CameliaBadea Buna ziua, Va rog sa imi spuneti ce poate face un jurnalist condamnat la plata unei amenzi in solidar cu publicatia la care a scris, in cazul in care ... (vezi toată discuția)
Garantie nicholas2008 nicholas2008 Buna ziua , Am si eu o problema : la firma la care am lucrat m-i s-a oprit garantie ; acum firma este in insolventa .( mi-am dat demisia in luna decembrie pe ... (vezi toată discuția)