In anul 2003, am inchiriat pentru 3 luni, un apartament, de la o ruda. Intelegerea dintre noi, din pacate nescrisa in vreun document, dar care poate fi probata cu martori, a fost ca dupa aceste 3 luni, timp in care renovam apartamentul si as fi avut banii necesari, sa-l cumpar. Din pacate, in momentul in care ruda a vazut apartamentul renovat, nu a vrut sa mai vanda. Desi la inceput ne-am certat, ulterior a ramas ca o sa-mi platesca valorea renovarii. Problema este ca la scurt timp, in 2003, a crescut vertiginos valoarea apartamentului, iar ruda s-a gandit sa-mi propuna sa-l cumpar, daca mai vreau. Evident ca la momentul acela, diferenta de cateva luni, nu aveam valoarea necesara. De atunci si pana la 01.03.2008, ne-am tot certat pe motivul valorii renovarii. In aceasta perioada, s-au mai incheiat contracte de inchiriere pe care ruda le rezilia pentru a nu plati impozit. Cu contract sau fara, pana la data susmentionata i-am platit chirie, care era mai mare chiar si decat in contractele periodic valabile( nu inteleg cum putea sa le rezilieze fara o notificare vizata de administratia financiara si semnata de mine).
La sfarsitul anului 2006, am imprumutat-o cu o suma considerabila(s-ar parea ca nu ma lecuisem) pentru dezbaterea unei mosteniri si cu promisiunea ca in maxim 3 luni sa-mi inapoieze banii imprumutati, plus valoarea renovarii. Problema este ca a trecut un an si trei luni, deja ma gandeam s-o dau in judecata, cand imi trimite un mesaj ca imi restituie banii imprumutati, nici vorba de renovare.
De la 01.03.2008 si pana in prezent, nu am mai platit nici chiria si nici utilitatile, oricum contractul l-a reziliat din ianuarie 2007.
In aprile 2008, intrerupe lumina, iar noi, eu si sotul am fost nevoiti sa inchiriem un alt spatiu, deoarece suntem PFA si nu ne puteam desfasura activitatea.
In mai 2008 ne da in judecata pentru evacuare si de atunci ne tot judecam.
Zilele trecute am primit o comunicare din care reiese ca trebuie sa eliberam apartamentul, sa platim chirie din 24.01.2007 data incheierii ultimului contract, desi am platit pana la 01.03.2008.
Vreau sa stiu daca se poate compensa valoarea renovarii cu valoarea reala a utilitatilor si chiriei(urmeaza sa se faca o expertiza in acest sens) si daca pot s-o dau in judecata pentru diferenta de valoare a apartamentului la data inchirierii si cea data prin renovare.
Multumesc
In momentul primirii actiunii de evacuare, dvs. trebuia sa formulati o cerere reconventionala prin care sa solicitati instantei sa constate ca aveti un drept de retentie asupra imobilului aflat in litigiu, pana la achitarea contravalorii imbunatatirilor aduse acestuia.
Desigur ca puteti solicita si acum acest lucru dar se vor mai complica putin lucrurile deoarece este posibil ca printr-o executare silita sa fiti evacuati pana cand se va solutiona actiunea dvs. (poate reusiti sa suspendati o eventuala executare silita).
Ceea ce am primit, este o comunicare, nu o hotarare definitiva si irevocabila, la care putem face recurs in 15 zile.
Pentru recurs, trebuie neaparat sa angajez un avocat?
Intreb, deoarece timpul este scurt, nu dispun de resurse banesti in acest moment, iar avocatul care l-am platit pentru acesta cauza, se pare ca nu stie ce are de facut, daca am ajuns in acesta situatie. Onorariul a fost consistent, dar se pare ca inutil, daca nu stie cum trebuie procedat.
Da, dar in in acest moment, in recurs nu mai puteti formula apararea despre care v-am spus ci doar introducand o alta actiune, pe cale separata.
Ar trebui:
1.Sa formulati actiunea privind constatarea unui drept de retentie supra imobilului in cauza;
2.Sa obtineti un certificat de grefa din care rezulta obiectul cauza si partile din acest dosar;
3.Sa depuneti in recurs acest certificat de grefa si sa solicitati suspendarea cauzei pana la solutionarea cererii privind dreptul de retentie;
(Nu este sigur ca veti reusi sa suspendati cauza dar macar puteti incerca, oricum in acest moment nu vad alta solutie.)
4.Desi trebuia sa incep cu acest lucru, nu uitati sa declarati recurs si sa-l si motivati.
Cred ca aveti nevoie sa va angajati un avocat care sa va redacteze si motiveze recursul.
Noi am cerut expertiza, pentru a se constata valoarea imbunatatirilor. Tot in aceasta comunicare, suntem anuntati ca s-a intocmit un nou dosar, separat pentru asta, cu termen 29.09 si se numeste evaluatorul, pentru care am si platit o taxa pentru expertiza.
Proprietate
il_so
In anul1992 mama a cumparat de la fostul ICRAL apartamentul in care locuia cu chirie(e vorba de legea prin care chiriasii puteau cumpara locuinta cu plata in ... (vezi toată discuția)