avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 312 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... data copiei conforme cu originalul
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

data copiei conforme cu originalul

Buna ziua tuturor,
O decizie nu a fost comunicata dupa ce a fost redactata. Asteptând acesta comunicare, totusi dupa un timp, m-am adresat la arhiva tribunalului si, aflând ca a fost redactata si necomunicata, am solicitat o copie conforma cu originalul. Dupa o saptamâna de asteptare am obtinut acesta copie dar acesta nu poarta data eliberarii. Exista o obligatie de a data o astfel de copie ?
Care este termenul pentru o contestatie eventuala ?
Multumesc.
Cel mai recent răspuns: coser , utilizator 12:38, 3 Septembrie 2016
Nu-mi rezulta daca ati ridicat decizia personal sau ati primit-o prin posta dar corespunzator celor doua situatii termenul pt contestatie se calculeaza de la data la care ati ridicat decizia (ati semnat de primire), respectiv de la data primirii prin poștă (data de pe plic).
Buna ziua. Cu siguranta la dosar a ramas dovada de comunicare semnata de dvs.cu data la care v a fost eliberata. Din acel moment va curge termenul pentru declararea caii de atac prevazuta de lege.
Termenul de exercitarea a unei cai de atac curge de la comuncare.Data comunicarii poate fi:data postei destinatarului daca comunicarea s-a facut prin posta, daca v-a fost predata personal data la care ati semnat de primire.
Multumesc pentru raspuns, la ridicarea copiei nu am avut posibilitatea sa semnez de primire si nu mi s-a eliberat nici o dovada de predare. Cum va trebui sa procedez, sa cer în scris aceasta dovada, cui s-o adresez, sa insist la biroul de elibereare respectiv sa-mi mentioneze data pe copia legalizata ? exista o obligatie administrativa în acest sens ?

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Depasire neregulamentara am trecut peste liniea continua Paulll Paulll Bine v-am gasit, pe data de 01.08.2009 am fost oprit de un echipaj de politie pentru ca am efectuat o manevra de depasire neregulamentara, mai exact am trecut ... (vezi toată discuția)
Care este data aducerii la cunostinta a deciziei? allview777 allview777 Buna ziua. Firma la care lucrez a emis o decizie de sanctionare in data de 21.07.2015 si prevede ca intra in vigoare cu 27.07.2015. Tot in decizie se predeve ... (vezi toată discuția)
Cand primesc sentinta? EugeniaG EugeniaG Buna ziua, La ultima infatisare s-a afisat pe site-ul instantei hotararea. Inca nu am primit hotararea scrisa. In cat timp trebuie sa o primesc? Cum pot sa ... (vezi toată discuția)