Bună ziua.
Locuiesc în chirie într-un apartament. Nu s-a întocmit vreun contract de închiriere. Stau în acest imobil de 7 ani. Datorită unei popriri pentru un credit (cu care deja sunt în proces pt ca datoria era prescrisă) am rămas în urmă cu chiria pe ultimele 4 luni. (Dacă are vreo importanţă, am o adeverinţă de la asociaţia de proprietar, ce-mi adevereşte data de la care am devenit chiriaşă la acest imobil.) Proprietaru nu mi-a spus nimic despre părăsirea imobilului, ci doar că "aşa nu se mai poate".
La începutul lunii septembrie am primit o notificare prin care am fost somată să părăsesc imobilul în 5 zile. Pe urmă căruia am discutat cu proprietarul neajung la vreo concluzie. A rămas că "ne mai auzim". Săptămâna trecută am primit o citaţie pentru evacuare cu solicitare judecată şi în lipsă, judecata fiind în data de 29.09.2016.
Întrebarea este, care este termenul meu de a părăsi imobilul. 2 săptămâni mi se par prea puţin. Pot avea surpriza de a mă trezi cu yala schimbată, rămasă pe afară şi cu bunurile sechestrate de către proprietar? Am intenţia de a mă muta, nu doresc să ocup imobilul forţat, fără drept legal, dar aş vrea să ştiu că am un termen mai bun de 2 săptămâni ca să găsesc o altă locuinţă şi că am timp să-mi mut mobila, bunurile, etc.
Mulţumesc.
Solicitare ajutor
chris76
Buna ziua!
Locuiesc in apartamentul proprietate al fostei sotii impreuna cu cei 2 copii rezultati din casatorie,care mi-au fost incredintati mie dupa divortul ... (vezi toată discuția)