avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 782 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Contencios administrativ sau ... Acord vecini functionare club/restaurant după 22.00
Discuție deschisă în Contencios administrativ sau probleme juridice cu autorităţile, contravenţii

Acord vecini functionare club/restaurant după 22.00

Bună ziua! Locuiesc într-un imobil care este lipit de un spațiu comercial, cu club / restaurant la demisol. Avand în vedere ca sunt construcții la calcan, clar nu mai poate fi vorba de vecini la 3 m, pentru a funcționa restaurantul. Pentru a obține autorizatie de funcționare, serviciul comercial i-a cerut acordul notarial al vecinilor, dar proprietarul clubului a declarat ca nu are vecini afectați. Acum, noi, trebuie sa facem dovada ca suntem vecini, dar se pare ca o intabulare a blocului și câteva acte de proprietate nu au fost convingătoare.
Întrucât construcțiile sunt la calcan, pe partea cu clubul, este spatele clădirii noastre, adică holul blocului, dar chiar și asa, vibrațiile și zgomotul se aud pana la et. 4, iar la noi, care locuim la demisol, se aude cel mai tare.
Încercând sa anulam autorizatia de functionare, ne-am lovit de un zid. Am uitat sa menționez ca proprietarul clubului, dar și proprietarul spațiului închiriat, au ceva cunoștințe la Politia Locala.
Pentru a nu le anula autorizatia, Politia locala a spus ca acel club nu se învecinează cu clădirea noastră, adică cele 23 de apartamente / Asociatia , ci cu holul blocului nostru, unde, chiar dacă este al nostru în acte, nu locuim în el. :(
Intrebare:
Sunt doua clădiri lipite, nu aceeași clădire unde vecinii sunt luați altfel, care sunt vecinii clubului, blocul nostru cu cele 23 de apartamente/ Asociatia, sau ...holul blocului nostru și asta e, nu avem ce face? #-o
Mulțumesc!
Cel mai recent răspuns: Daniela Gratiela , Alte profesii 14:26, 16 Octombrie 2016
Dacă plângerea pe care ați făcut-o la autoritatea emitentă a autorizației nu a primit răspuns sau a primit un răspuns negativ aveți posibilitatea de a face o cerere de chemare în judecată la instanța de contencios-administrativ.
Ultima modificare: Duminică, 16 Octombrie 2016
Adrian ALBU, Avocat
În situația în care s-aîncălcat prevederilor Ordonantei 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, urmați pașii: www.avocatnet.ro/content/for...
răspunsul unei instituții ar putea fi util pentru instanța de contencios-administrativ.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Legea linistii publice pentru restaurante cu autorizatie de functionare in imobile comune Gumini13Bob Gumini13Bob Buna ziua. Locuiesc intr-un imobil comun cu destinatia initala de locuinta. Proprietarul vecin a cumparat partea sa de imobil de la o familie si a ... (vezi toată discuția)
Vecini-societate comerciala cu zgomot dan15082018 dan15082018 Locuim in casa particulara, langa noi intr-o cladire care nu este izolat fonic, au deschis o sala de antrenament, Intrebarea mea este, daca in cazul nostru ... (vezi toată discuția)
Hota industriala montata pe peretele comun Doldrums Doldrums Buna ziua, Recent sub apartamentul meu s-a deschis, intr-un spatiu comercial, un restaurant. Acest restaurant are montata o hota industriala in tavan ... (vezi toată discuția)