Legea părţilor, c.i.m., funcţionează între mine, salariat şi plătitorul de salarii B, chiar dacă angajatorul A a fost radiat din Registrul Comerţului ?
Sunt în următoarea situaţie :
Am lucrat simultan, cu c.i.m. pe durată nedeterminată, la doi angajatori : la angajatorul A între orele 07-15 şi la angajatorul B între orele 15-23.
Am încheiat c.i.m. cu angajatorul A, la care a semnat ca plătitor de salarii, angajatorul B.
Am încheiat alt c.i.m. cu angajatorul B, la care a semnat ca plătitor de salarii, - angajatorul B.
Plata a fost negociată şi convenită ca pachet salarial, format din : cazare, mâncare, transport, diurnă şi plată în bani. Plata în bani, a fost oprită garanţie în bani, de plătitorul de salarii - B, cu ridicare la termen fix, de zece ani de la data angajării, purtătoare de dobândă fixă, de 3%/an.
Toată plata de până acum pentru cazare+mâncare, transport+diurnă, a fost făcută de angajatorul B, care, pe de altă parte, este şi plătitor de salarii pentru angajatorul A.
Termenul de solicitare/eliberare a garanţiei în bani, reţinută de B (angajator într-un c.i.m. şi plătitor de salarii în alt c.i.m.) s-a împlinit, în 18.10.2016.
Angajatorul A, a fost în faliment, - nu a predat nici un înscris al societăţii comerciale, lichidatorului judiciar, procedura falimentului s-a închis iar angajatorul A, a fost radiat din Registrul Comerţului.
Întrebări :
1.În litigiul de muncă, în care mă aflu (înaintea primului termen) îl poate obliga instanţa de judecată pe B, în calitatea sa, de plătitor de salarii, - conform c.i.m. încheiat cu angajatorul A, - să-mi achite garanţia în bani, dobânda fixă, de 3%/an şi penalităţile de întârziere, chiar dacă angajatorul A nu mai este înscris în Registrul Comerţului ?
2.Adică, legea părţilor, c.i.m., funcţionează între mine, salariat şi plătitorul de salarii B, chiar dacă angajatorul A a fost radiat din Registrul Comerţului ?
3.Este suficient de invocat art. din c.i.m.-ul încheiat de mine, salariat gestionar cu angajatorul A şi cu plătitorul de salarii B ?