Sunt presedintele consiliului de administratie al unei societati comerciale pe actiuni, consiliu format din 5 membri. In anul 2001 societatea a fost declarata in faliment si a inceput actiunea de lichidare judiciara. Lichidatorul incepand din anul 2002 si pana in prezent nu a finalizat aceasta actiune. Banuiesc ca are interese, deoarece beneficiaza de comision pentru lichidare, precum si de procent din afacere, in cuantum de 1000 ron lunar. Societatea are datorii la stat in valoare de aprox.8 miliarde lei vechi, bani pe care consiliul de administratie este de acord sa-i plateasca statului, mai ales ca societatea functioneaza si are active, cont in banca si toate formele legale pentru a functiona. As dori sa stiu daca se poate cere instantei suspendarea procedurii de lichidare si reorganizarea societatii, in vederea stingerii datoriei catre stat, printr-o reesalonare judicioasa a acestor datorii. De asemenea as dori sa stiu daca este posibil si care sunt termenele in care un lichidator este obligat sa efectueze aceasta lichidare si daca se dovedeste ca lichidarea se face fraudulos, care este raspunderea lichidatorului? Va multumesc!
Daca se afla in lichidare deja, societatea nu mai poate face decat sa urmeze calea lichidarii definitive.
Avand in veder ce sustineti d-voastra., contactati un avocat, care sa va ajute macar pentru a solicita schimbarea lichidatorului.
Daca procedura insolventei a fost si este procedural corect administrata cf. Legii nr.85/2006, modificata, trebuie sa existe un organul "Adunarea creditorilor" (art. 13 si urm.), organul "Comitetul creditorilor"(art. 16 (1) si art.17 si urm.) precum si organul "Presedinte al Comitetului creditorilor" (art. 16 (3) ).
Luati legatura cu membrii acestor organe si discutati efectuarea platilor in contul creantelor (eventual din surse proprii) pana la stingerea lor totala.
Vedeti si Decizia ICCJ (cu toate care ca baza L 31/1990):
Potrivit art.260 alin.(1) din Legea nr.31/1990, lichidarea societăţii trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării. Pentru motive temeinice , tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani.
(Secţia comercială, decizia nr.470 din 1 februarie 2007)
Prin acţiunea introdusă la 18 februarie 2004, reclamanta D.L., lichidator al S.C. R. T. S. SRL Tulcea, a cerut prelungirea termenului de lichidare a societăţii cu doi ani, întrucât, nu a putut încheia procedura lichidării, deoarece a fost contestată ca neîndeplinind condiţiile spre a fi lichidator, de către C.V., care nu i-a pus la dispoziţie actele societăţii.
La 4 martie 2004, C.V., fost asociat şi administrator al societăţii în lichidare, a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a soliciat înlocuirea lichidatorului D.L. şi numirea, în această calitate, a lui M. L., precum şi respingerea cererii lui D. L.
Prin sentinţa civilă nr.2488 din 16 decembrie 2004, Tribunalul Tulcea a respins cererea lichidatorului D.L., a admis cererea de intervenţie formulată de C.V. împotriva S.C. R.T.S. SRL şi, în contradictoriu cu pârâtele, M.R. şi T. R.M., a dispus înlocuirea lichidatorului D.L., desemnat în baza Legii nr.31/1990, cu lichidatorul S.C. R.N. SRL Tulcea.
Prin decizia civilă nr.89/COM din 14 aprilie 2005, Curtea de Apel Constanţa, Secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta D. L. împotriva sentinţei instanţei de fond şi a schimbat, în tot, sentinţa apelată, în sensul că a dispus prelungirea termenului de lichidare a SC R.T.S. SRL cu 2 ani, a respins cererea de intervenţie formulată de C.V., pentru lipsă de calitate procesuală activă, a constatat că pârâtele M. R. şi T.R.M. nu au calitate procesuală pasivă.
Instanţa de apel a reţinut că intervenientul în interes propriu C. V. nu poate avea calitate procesuală activă, după cum M. R. şi T. R. M. nu pot avea calitate procesuală pasivă, ca efect al excluderii celor trei din societate, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, că sunt incidente dispoziţiile art.260 din Legea nr.31/1990, modificată şi completată, întrucât reclamanta a probat că a fost împiedicată în exercitarea prerogativelor de către intervenientul C. V.
Împotriva deciziei instanţei de apel, intervenientul în interes propriu, C.V. a declarat recurs, cu invocarea motivelor prevăzute de art.304 pct.9 şi 10 C.proc.civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa.
A susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art.260 alin.(1) din Legea nr.31/1990, că lichidarea a început la 14 septembrie 1999, termenul de 3 ani prevăzut de lege împlinindu-se la 14 septembrie 2002, iar lichidatorul nu a solicitat prelungirea termenului cu încă 2 ani, la expirarea primului termen de 3 ani, deşi lichidarea nu fusese terminată. august 1999.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, s-a constatat că recurentul intervenient în interes propriu a fost exclus din S.C. R.T.S. SRL, prin sentinţa civilă nr.65 din 9 februarie 1999 a Tribunalului Tulcea, astfel că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că acesta nu are calitate procesuală activă, respingându-i cererea de intervenţie.
Prin sentinţa civilă nr.341 din 27 aprilie 2000 a Tribunalului Tulcea, rămasă irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului lui C.V., prin decizia civilă nr.357 COM din 2 octombrie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia comercială, a fost desemnat ca lichidator al S.C. R. T. S. SRL, intimata D. L.
Instanţa a reţinut neîndeplinirea condiţiilor stabilite de art.4 lit.b) din OG nr.79/1999 şi valabilitatea desemnării intimatei ca lichidator al societăţii dizolvate.
Din cauza opoziţiei permanente a intervenientului, procedura lichidării, începută în aprilie 2000, nu putea fi finalizată de lichidator, solicitându-se sprijinul instanţelor judecătoreşti competente astfel că, în mod corect, instanţa de apel a făcut aplicarea art.260 din Legea nr.31/1990, dispunând prelungirea termenului de lichidare a societăţii comerciale dizolvate cu încă 2 ani.
Constatându-se că decizia recurată este dată cu respectarea şi corecta aplicare a legii, fiind legală şi temeinică, Înalta Curte a respins recursul declarat de intervenient în interes propriu, ca nefondat.