Pot beneficia de stimulentul de insertie daca ma intorc cu 60 de zile inaintea implinirii varstei de 2 ani a copilului dar lucrand cu jumatate de norma? Totodata, in conditiile in care eu sunt cea care a beneficiat de concediu de crestere, poate solicita sotul acordarea acestui stimulent de insertie, el fiind actualmente salariat? Multumesc
Potrivit legislatiei in materie, pentru a se prelungi durata acordarii stimulentul de insertie va trebui sa obţineti venituri supuse impozitului cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.
Art. 7. din OUG 111/2010
(1) Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3 au dreptul la un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 50% din cuantumul minim al indemnizaţiei stabilit la art. 2 alin. (2).
(2) Pentru persoanele care obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3, cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, acordarea stimulentului de inserţie se prelungeşte astfel:
a) până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
b) până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap, fără a beneficia în această perioadă de prevederile art. 31 alin. (1) şi (2).
....
Acordarea stimulentului de insertie nu este conditionata de durata timpului de munca mentionata in c.i.m.
Stimulent insertie
ana06
buna
in legatura cu noua lege am inteles ca pana la implinira a 3 ani a copilului daca se incepe mai repede munca primesti 531 lei stimulent.Intrebarea mea ... (vezi toată discuția)