Buna seara. Vreau sa intreb referitor la stimulentul de insertie, urmatoarea situatie: am optat de la inceput pentru CCC pana la 2 ani, trebuind sa revin la munca in februarie 2017. Comform noii legii, daca as reveni cu cel putin 60 zile inainte de implinirea varstei de 2 ani a copilului, as beneficia de stimulent? Va multumesc,.
Conform OUG 111/2010 în cazul în care persoana îndreptațită a optat pentru concediul de creştere a copilului în vârstă de până la doi ani, aceasta are dreptul să primească stimulent de inserţie din momentul în care realizează venituri impozabile până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani.
Trebuie samai rețineți că stimulentul despre care vorbim, se acordă doar la cerere.
Art. 7 OUG 111/2010
(1) Persoanele care, in perioada in care sunt indreptatite sa beneficieze de concediul pentru cresterea copilului, prevazut la art. 2 alin. (1), obtin venituri supuse impozitului potrivit art.3 au dreptul la un stimulent de insertie in cuantum lunar de 50% din cuantumul minim al indemnizatiei stabilit la art. 2 alin. (2). (2) Pentru persoanele care obtin venituri supuse impozitului potrivit art. 3, cu cel putin 60 de zile inainte de implinirea de catre copil a varstei de 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap, acordarea stimulentului de insertie se prelungeste astfel:
a) pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani;
b) pana la implinirea de catre copil a varstei de 4 ani, in cazul copilului cu handicap, fara a beneficia in aceasta perioada de prevederile art. 31 alin. (1) si (2).
....
Asadar, daca veti reluati activitatea cu cel putin 60 de zile inainte de a implini copilul 2 ani veti beneficia de stimulentul de insertie pana implineste copilul 3 ani, indiferent daca tatal copilului intra sau nu cel putin o luna in CCC.
LEGE nr. 66 din 19 aprilie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
...
Pentru persoanele care obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3, cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, acordarea stimulentului de inserţie se prelungeşte astfel: a) până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
b) până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap, fără a beneficia în această perioadă de prevederile art. 31 alin. (1) şi (2)."