Buna ziua,
Va sfatuiesc sa imputerniciti, prin procura speciala, pe cineva care sa va reprezinte in instanta in dosar de divort.
E simplu si economic.
Daca va este treama ca o ruda nu s-ar descurca in hatisul legislativ atunci ati putea imputernici o cunostinta avocat. sau un avocat oarecare.
Parata nu trebuie sa fie prezenta la divort.
Incercati la consulat. Daca nu, cand veniti in tara, introduceti actiunea de divort si lasati-l pe sot sa vina sau nu, dupa cum gaseste de cuviinta. Dvs., insa, trebuie sa va prezentati.
Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 prevede în articolul 1 că prezentul regulament se aplică, oricare ar fi natura instanţei, materiilor civile privind:
(a) divorţul, separarea de drept şi anularea căsătoriei;
(b) atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totală sau parţială a răspunderii părinteşti.
În articolul 3 se dispun următoarele:
„ (1) Sunt competente să hotărască în problemele privind divorţul, separarea de drept şi anularea căsătoriei instanţele judecătoreşti din statul membru:
a) pe teritoriul căruia se află:
- reşedinţa obişnuită a soţilor sau
- ultima reşedinţă obişnuită a soţilor, în condiţiile în care unul dintre ei încă locuieşte acolo sau
- reşedinţa obişnuită a pârâtului sau
- în caz de cerere comună, reşedinţa obişnuită a unuia dintre soţi sau
- reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin un an imediat înaintea introducerii cererii sau
- reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin şase luni imediat înaintea introducerii cererii şi în cazul în care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv fie, în cazul Regatului Unit şi al Irlandei, are „domiciliul” în acel loc;
b) de cetăţenie a celor doi soţi sau, în cazul Regatului Unit şi al Irlandei, statul „domiciliului” comun.”
Prin edictarea acestor norme de competenţă legiuitorul european a urmărit să asigure prioritate reşedinţei obişnuite a părţilor, faţă de cetăţenia lor, ca simplă împrejurare de fapt, dar cu efecte juridice importante, având în vedere locul unde părţile au trăit efectiv împreună sau separat, obişnuit sau într-un anumit interval de timp expres stipulat, răspunzând principiului unei bune administrări a justiţiei, la locul situării reşedinţei, probele ori o parte dintre ele putându-se găsi, efectua şi administra cu o mai mare uşurinţă şi celeritate.
Poate fi incheiata o convenţie între părţi cu privire la alegerea competenţei instanţei pentru soluţionarea acţiunii având ca obiect desfacerea căsătoriei şi cererile accesorii acesteia.
:sorry:
Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială e foarte OK, dar conform traditiei, limba "avocateasca" nu ne permite sa intelegem printre randuri cati bani implica o decizie sau alta, ori eu sincer as prefera sa folosesc cea mai ieftina varianta, avand in vedere ca am cam avut de tras in mariajul acesta si odata plecata n-am auzit vreo chemare de "hai sa divortam" de parca as fi fost cumparata cu bani grei si trebuie sa-mi ispasesc pedeapsa, doar cand vrea stapanul am dreptul de a fi libera. Sincer, nu ma asteptam la atata indiferenta si nici la faptul ca ar trebui sa fiu un soi de persoana raspunzatoare de soarta fostului sot care nu binevoieste macar sa-mi dea vreun semn din cand in cand sa stiu ca mai e in viata... :(
Din pacate nu ma mai intereseaza instanta, avand in vedere ca nu avem nimic pecuniar de impartit si nici soarta copiilor de discutat. Si mi se pare absurd sa merg pe calea tribunalului acum cand exista posibilitatea de a desface casatoria la notar. De aproape 6 ani :worthy: incerc sa il conving sa mergem la primarie la notar, dar nu am success. Din cand in cand ia certificatul de casatorie in original (acum e la el, poate ii trebuie la schimbat bulletin :hm:) il recuperez, iar il cere... :foottap: si tot asa....
De sentimente..... s-au dus demult pe apa sambetei, doar ca sunt sigura ca ar incerca sa impiedice desfacerea casatoriei. Imi amintesc ca a spus odata ca eu ar trebui sa muncesc si sa platesc hangaralele casei cand iese el la pensie (numai ca salariul meu era la jumatate fata de al lui).
Din pacate nu mai am pe nimeni de incredere in Romania si un astfel de divort in lipsa se poate transforma intr-o catastrofa mai ales cand sotia are apartamentul ei de dinainte de casatorie, sotul la fel, dar in casa sotului sta fosta sotie etc... va puteti imagina... :frantic:
Eu de cate ori am fost acasa m-am ocupat mai mult de mama ca e batrana, dar imi puteam lua cateva ore pentru asta, dar vad ca nu merge convins.