Bună ziua,
În luna decembrie 2016 m-am angajat ca agent imobiliar la o firma din Cluj Napoca cu program part-time, fiind în același timp studentă la Universitate . În contractul semnat se precizează că trebuie să lucrez 2 ore pe zi fiind plătită pentru această activitate cu suma de 315 de lei pe lună. În realitate, programul de lucru este de 8 ore și chiar peste, cerându-mi-se să fac 8 vizionări pe zi, adică munca unui agent imobiliar cu experiență, iar salariul luat este de 500 lei pentru cele 8 ore plus de munca. Mai mult, la semnarea contractului – fapt precizat și în anunțul de angajare - mi s-a spus că voi primi, pentru buna desfășurare a activității, mașină de servici și aparat foto. În fapt, deplasările în interes de serviciu le fac cu mijloacele de transport în comun – e drept, cu abonamentul decontat de firmă – iar fotografiile imobilelor le fac cu telefonul personal.
Plus de asta, deși îi anunț din timp de diferitele activități pe care sunt nevoită să le întreprind la facultate (examene, discuții cu profesorii) îmi sunt ignorate cerințele și îmi sunt programate diverse activități în interes de servici în perioada în care eu ar trebui să fiu la facultate.
Contractul de muncă a fost semnat cu o perioadă de proba de 90 de zile. Aș dori să știu dacă depun notificarea de încetare a contractului de muncă înainte de ziua de salariu voi mai primi salariu aferent ultimei luni de munca și dacă, în situația prezentată, se poate face o reclamație la ITM.
va primiti drepturile salariale sau sa primiti o suma proporțională cu timpul muncit din suma prevăzută efectiv in contract.
In situatia in care angajatorul intelege sa nu va achite salariul, problema se poate soluționa in fata instanței de judecată, insa costurile si durata unui proces sunt prea mari raportat la suma ce vi se cuvine cu titlu de drepturi salariale.
Va sfatuiesc sa încetati raporturile de muncă imediat ce ați primit salariul, dar nu mai repede.
Nu merita sa riscati.
1. Legea prevede ca salariul se plateste la data stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, dupa caz.
Prin urmare, angajatorul este obligat sa va plateasca drepturile salariale aferente pana la data incetarii c.i.m. la data stabilita in c.i.m. pentru plata salariului.
2. Neplata drepturilor salariale poate face obiectul :
- unei sesizari la ITM-ul in raza caruia acel angajator isi are sediul social
In sesizare veti specifica datele dvs de identitate , precum si neregulile savarsite de catre angajatorul dvs in legatura cu relatiile de munca, securitatea si sanatatea in munca . De exemplu, neplata salariului, neinregistrarea demisiei, neplata orelor suplimnetare, neacordarea reapausului saptamanal etc.
ITM-ul va constata incalcarea legislatiei muncii si va putea sanctiona - indirect - cu avertisment sau cu amenda pe angajator, dar nu-l poate obliga pe angajator sa va plateasca salariile restante.
Sesizarile pot fi transmise catre ITM (Inspectoratul Teritorial de Munca) prin:
- posta;
- e-mail;
- fax;
- inregistrate chiar la sediul institutiei.
- unei actiuni in instanta la Tribunalul in raza caruia aveti domiciliul sau locul de munca.
Singura autoritate in stat care il poate obliga pe angajator este instanta de judecata. Actiunea se depune la Tribunalul in a carui raza aveti domiciliu sau locul de munca , in termen de 3 ani de la data de cand trebuia sa va plateasca salariile. Actiunea este scutita de plata taxelor judiciare.
- unei proceduri de mediere.
Medierea conflictelor de munca poate interveni atat in faza extraprocesuala (inaintea declansarii unui proces in fata instantelor de judecata) cat si in etapa procesuala (dupa ce s-au formulat cereri de chemare in judecata, apeluri sau recursuri).
Pentru medierea conflictelor individuale de munca sunt aplicabile prevederile art. 73 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile si completarile ulterioare. ( art. 178 (2) din Legea 62/2001 a Dialogului social).
- unei cereri de deschidere a procedurii de insolventa.
Potrivit Legii nr.85/2014, valoarea-prag pentru a putea fi introdusa cererea de deschidere a procedurii de insolventa pentru salariati este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat. (art.5 pct.72).
Demisie fara preaviz
yonna83
de 6 luni lucrez ca bucatar la un restaurant,initial am fost 2 bucatari insa, din cauza neplatii de catre angajator a salariului la timp a demisionat.Initial ... (vezi toată discuția)
Demisie
alicemarcela
am lucrat 10 luni intr-un bar de cartier de dimineata de la 6,30 pina seara la ora 23 doua cu doua zile si aveam contractul de munca de 4 ore ---mi-am dat ... (vezi toată discuția)
Demisie
ada_ionescu
Doresc sa demisionez , insa \"regula\" in firma in care inca lucrez este ca in momentul instiintarii angajatorului, angajatul sa fie injurat si sa i se ... (vezi toată discuția)