Bună seara! Am făcut în luna septembrie o plângere în potriva unui vecin ( acesta mi a luat o scroafa cu tot cu purcei de pe terenul acestuia,eu ne fiîn în tara în momentul respectiv. Când am ajuns acasă am făcut un targ cu acesta,eu l ajuns respectat însă el nu mi-a înapoiat(trecând și termenul legal de 10 zile). Domnul polițist a încercat sa mă constrânge printr-o amenda spunandu'mi mai subtil sa îi las un purcel sau 2 aceștii domn. Nu am fost de acord și am formulat plângere împotriva vecinului. Dosarul a fost terminat fiind audiate toate parotile și martorii. Acest domn politist, însă nu trimite dosarul la parchet...Mă tot chinui de ceva timp cu aceasta problemă...Intre timp am și aflat de la acest domn polițist ca unul din purcei a murit ((bineînțeles tot eu sunandu'l sa îl întreb de dosar)). Menționez ca acesta m- a amendat si ca pe parcursul acestor luni, domnul politist a tot încercat sa mă facă sa mă raz gândsec isinuindu'mi mereu ca e vina mă ea și ca ar trebui sa ai las acestui vecin o parte din purceluși. ..)
Însă nici un luna februarie nu am primit nici un raspun. Domnul polițist nu prea este de găsit și am rămas în aer...
Va mulțumesc anticipat!