avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 928 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Timp liber şi ocupaţii cu care ... Maxime - Aforisme - Cugetari
Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

Maxime - Aforisme - Cugetari

Ubi explorari vera non possunt ,false augentur.(Cand adevarul nu poate fi cercetat , sporeste neadevarul ) - Curtius

Temporis filia veritas .( Adevarul este fiul timpului .)-Gellius

No hay cosa que requiera mas tiento que la verdad.(Nimic nu cere mai multa prudenta decat adevarul .)- Gracian

Ergmasin en megalois pasin hadein chalepon.( In infaptuirile mari e greu sa fii pe placul tuturor) -Solon

Ma grdhah kasya svid dhanam ( Sa nu ravnesti averea nimanui )- Ica-Upanisad

Nothing kindles the fire of love like a sprinkling of the anxieties of jealousy. ( Nimic nu aprinde focul iubirii la fel ca stropirea cu nelinistea geloziei .) -Bulwer

Wo der Anteil sich verliert , verliert sich auch das Gedachtnis.(Unde se pierde interesul , se pierde si memoria .)- Ghoethe

Cel mai recent răspuns: POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 13:00, 6 Ianuarie 2025
Nu toate experiențele duc la descoperiri, toate îmbogățesc însă cunoașterea…” Ileana Vulpescu (fragmente din “Arta Conversației” )
Ultima modificare: Joi, 22 Mai 2014
lia_alexe, utilizator
Unii oameni produc fericirea oriunde se duc; alții, atunci când pleacă. Oscar Wilde
Tableta de înţelepciune

Esop
Recunoştinţa este semnul unui suflet nobil.
În faţa greutăţilor vieţii trebuie să te înarmezi cu răbdare şi cumpătare. În lume domneşte răul.
E de două ori mai greu să suporţi jignirea venită din partea acelor oameni de la care te aşteptai cel mai puţin că te vor jigni.
Dacă un om se apucă de două lucruri opuse unul altuia, atunci unul din ele n-o să-i reuşească.
Dacă nu poţi evita moartea, cel puţin mori cu demnitate.
E imposibil să-l îndrepţi pe omul rău; el se poate schimba la exterior, dar nu şi în purtări.
Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte.
Fiecare om cu treaba lui şi fiecare treabă la vremea ei.
Să nu îţi fie ruşine să înveţi la o vârstă înaintată; mai bine să înveţi mai târziu, decât niciodată.
Cu o floare nu se face primăvară.
Trebuie să înveţi atât din greşelile proprii, cât şi din ale celorlalţi.

Homer
E o vreme pentru orice: o vreme potrivită pentru discuţii, o vreme potrivită pentru linişte.
Prostul află doar ce este terminat.
Aerul de acasă e dulce.
Pe femeie tăcerea o înfrumuseţează.
După cum vorbeşti, aşa vei primi şi răspuns.
Nu încerca să fii de ajutor, dacă nu eşti dorit.
Nu e nimic mai rău decât să rătăceşti pe meleaguri străine.
Ce e plăcut e trecător.
Munca încheiată trezeşte plăcere.

Solon din Atena
În chestiunile importante nu poţi fi pe placul tuturor.
Nu exagera niciodată.
Bogăţia duce la îmbuibare, iar îmbuibarea la obrăznicie.
Înainte de a porunci învaţă să te supui.
Vorba este imaginea faptei.
Nu da sfaturi plăcute tuturor, ci utile tuturor.

Thales din Milet
Nu la suprafaţă trebuie să te înfrumuseţezi, ci în adâncul sufletului.
Ignoranţa e o povară grea.
Povăţuieşte şi învaţă doar binele.

Confucius
Oamenii nobili trăiesc în înţelegere cu ceilalţi oameni, dar nu se conduc după ei; oamenii fără valoare se conduc după ceilalţi, dar nu trăiesc în înţelegere cu ei.
În vechime oamenii învăţau să se autodepăşească. Astăzi ei învaţă să-i impresioneze pe ceilalţi.
În ţara în care domnește ordinea fii curajos şi în ce faci şi în ce vorbeşti. În ţara în care nu domneşte ordinea fii curajos în ce faci, dar ai grijă ce vorbeşti.
Feriţi-vă să faceţi ceea ce mai devreme sau mai târziu veţi regreta.
Să plăteşti răului cu bine e o absurditate. Cu ce plăteşti atunci binele?
Singura greşeală adevărată: să nu-ţi corectezi greşelile.

Eschil
Dacă puterea se uneşte cu dreptatea, ce poate fi mai presus de această unire?
Înţelept nu e acela care ştie multe, ci acela ale cărui cunoştinţe sunt folositoare.
Odată ce ai înfăptuit ceva, răspunde pentru faptele tale.
Un prost norocos e o mare pacoste.

Heraclit
Dacă orbul ar fi întrebat ce este vederea, el ar răspunde că orbire.
Chiar şi când toate dorinţele oamenilor se împlinesc, aceştia nu devin mai buni.
Naturii îi place să se ascundă.

Lao Zi
Fiţi atenţi la gândurile voastre- ele sunt începutul faptelor.
Înfrânarea este prima treaptă a virtuţii şi începutul perfecţiunii morale.
Glasul adevărului e neplăcut la auz.
Când legile şi poruncile se înmulţesc, creşte şi cifra hoţilor şi a răufăcătorilor.
Când nu există duşmani, nu există nici război.
Înţeleptul se fereşte de orice extremă.
Nu există nenorocire mai mare ca subestimarea adversarului.

Pitagora
Cruţaţi lacrimile copiilor voştri ca să le poată vărsa pe mormântul vostru.
O discuţie trebuie purtată astfel încât din duşmani să îţi faci prieteni, şi nu din prieteni duşmani.
Omul fără avere nu are patrie.
Viaţa seamănă cu teatrul: în ea adesea oamenii cei mai răi ocupă cele mai bune locuri.
Apreciază-ţi dorinţele, cântăreşte-ţi gândurile, măsoară-ţi vorbele.
Nu te face membru al unei adunări de învăţaţi: şi cei mai înţelepţi când formează o societate devin oameni de rând.
Nu confunda ştiinţa cu înţelepciunea.
Înainte să începi să vorbeşti dă vreme gândului tău să se coacă.
Pe statuie o înfrumuseţează forma, iar pe om - faptele sale.
“E incredibil cum trăim într-o realitate plină de mărunţişuri şi prostii şi trecem liniştiţi pe lânga altă realitate, care e adevărul. E incredibil cum ne împrăştiem, ca o explozie, în neesenţă.” - Oana Pellea
"Ma rog lui Dumnezeu sa vina ziua cand lumea va fi condusa de oameni luminosi si buni. Si nu de bani manuiti de prosti." - Oana Pellea (Jurnal 2003-2009)

Alte discuții în legătură

Maxime in limba romana. ContSters98251 ContSters98251 Fericirea nu este nimic decat sanatate buna si o memorie proasta. Albert Schweitzer (vezi toată discuția)
Intrebari despre viata si iubire BX BX Cand o inima a fost inghetata de durere, calea catre distrugere mai poate fi evitata sau este ceva predestinat ? Vietile noastre urmeaza o cale foarte lunga si ... (vezi toată discuția)
Sfaturi pentru o viata implinita raser raser Dragi forumisti, Nu m-am priceput unde sa incadrez acest subiect. Va rog sa fiti ingaduitori si sa-l asezati Dvs. acolo unde i-ar fi locul. ... (vezi toată discuția)