avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 893 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Timp liber şi ocupaţii cu care ... Maxime - Aforisme - Cugetari
Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

Maxime - Aforisme - Cugetari

Ubi explorari vera non possunt ,false augentur.(Cand adevarul nu poate fi cercetat , sporeste neadevarul ) - Curtius

Temporis filia veritas .( Adevarul este fiul timpului .)-Gellius

No hay cosa que requiera mas tiento que la verdad.(Nimic nu cere mai multa prudenta decat adevarul .)- Gracian

Ergmasin en megalois pasin hadein chalepon.( In infaptuirile mari e greu sa fii pe placul tuturor) -Solon

Ma grdhah kasya svid dhanam ( Sa nu ravnesti averea nimanui )- Ica-Upanisad

Nothing kindles the fire of love like a sprinkling of the anxieties of jealousy. ( Nimic nu aprinde focul iubirii la fel ca stropirea cu nelinistea geloziei .) -Bulwer

Wo der Anteil sich verliert , verliert sich auch das Gedachtnis.(Unde se pierde interesul , se pierde si memoria .)- Ghoethe

Cel mai recent răspuns: POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 13:00, 6 Ianuarie 2025
Mai in gluma, mai in serios, de ce nu ar fi cugetari ?

Cu dra­gostea omori timpul, cu timpul omori dragostea.
Răzbunarea e dulce şi nu are calorii.
Dacă n-ai ce face, fă-o în altă parte.
Dacă soţia nu vor­beşte dimineaţa cu tine, în­seam­­nă că beţia de aseară ţi-a re­u­şit.
Mai rău decât un prost le­neş e un prost cu iniţiativă.
M-au ur­mă­rit multe gânduri profunde, dar am fost întotdeauna mai iute decât ele.
Întâmplarea e ine­vi­ta­bi­lul apărut din senin.
Dacă şeful e idiot, lasă-l s-o afle de la altul.
În orice căsnicie, cineva are întotdeauna dreptate, iar bărbatul niciodată.
Nu-i greu să te laşi de băut, greu e să înţelegi de ce trebuie să te laşi de băut.
Oamenii cu bani sunt de două feluri : apăraţi de poliţie ori căutaţi de poliţie.
ªi în casa de nebuni există vecini.
Oricât te-ai strădui, cineva va munci mai puţin decât tine şi va câştiga mai mult.
Nu salariile-s mici, lunile sunt prea lungi.
Când iubeşti cu adevărat, nici măcar bigudiurile nu te mai sperie.
Principala problemă a omului e că el singur îşi creează probleme.
Dacă nu ai griji şi duşmani, e po­sibil să nu te fi născut.
Cine mun­ceşte toată ziua nu mai are timp să si câştige.
Viaţa e liniuţa dintre data naşterii şi data morţii.
Sărăcia nu se vindecă. A dove­dit-o medicina fără plată.
Dacă într-un cuvânt de cinci litere ai comis şase greşeli, una e de prisos.
Un adult e omul care nu mai creşte în înălţime şi începe să crească în lăţime şi grosime.
Prietenii pot fi şi falşi, duşmanii sunt întotdeauna autentici.
Nu-ţi băga în cap toate fleacurile, fiindcă nu-ţi mai rămâne loc pentru prostie.
Femeile fac din nimic trei lucruri : salate, coafuri şi drame.
Uneori, când începi să frânezi, nu te mai poţi opri din frânat.
Dacă la o întrebare îţi răspunde un filozof, nu mai înţelegi ce-ai întrebat.
A doua căsnicie e victoria speranţei asupra experienţei.
Nu-i deloc greu să combini neplăcutul cu inutilul. E doar o chestiune de traditie.
Pe oaspete, oricât de bine l-ai hrăni, tot se îmbată.
Vodca băută cu măsură e bună în orice cantitate.
Platon si Socrate.

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea.
Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el.
Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.
Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.

Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria.
Socrate i-a zis: Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta. Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos.
Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns:
Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit.
Socrate i-a spus: Aceasta este căsătoria.

Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea.
De această dată, Socrate l-a îndrumat: Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată. Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit: Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal.
Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.

Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa.
Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina.
Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia.
Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus: Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.
Socrate i-a spus: Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă.

Concluzii sau de ce nu, cugetari:
*dragostea nu înseamnă perfecţiune;
* căsătoria nu trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină una;
* fericirea este o stare de spirit autocâştigată de alegerea făcută;
* viaţa este bucuria de a fi împreună.
Oamenii se pot înșela, dar niciodată dintr-o deducție rău făcută, ci numai din experiențe prea puțin înțelese.

René Descartes (1596 – 1650)
Nu poţi scăpa de anumite lucruri decât trăindu-le, nu poţi limpezi anumite obsesii decât privindu-le în faţă şi nu poţi cunoaşte adevărata dragoste decât depăşind-o.
Nu poţi stăpâni decât acele lucruri la care ai renunţat, de care te-ai eliberat, nu prin detaşare de ele însele, ci prin detaşare de dorinţa fructelor lor.
Mircea Eliade (1907 – 1986)
Oglinda lui Gandhi.

Nu stiu daca este adevarat sau nu, dar se spune ca cineva l-ar fi intrebat pe Gandhi in legatura cu factorii care distrug fiinta umana si ca el ar fi raspuns:
“Politica fara principii, placerea fara angajament, bogatia fara munca, intelepciunea fara caracter, afacerile fara de morala, stiinta fara umanitate si rugaciunea fara caritate"

Alte cugetari.
Viata m-a invatat ca lumea este amabila daca eu sunt amabil; ca persoanele sunt triste daca eu sunt trist; ca toti ma iubesc daca si eu ii iubesc; ca toti sunt rai daca eu ii urasc; ca exista fete zambitoare daca eu le zambesc; ca exista fete amarate daca eu sunt amarat; ca lumea este fericita daca eu sunt fericit; ca lumea se supara daca eu ma supar; ca exista persoane recunoscatoare daca eu sunt recunoscator.
Viata este ca o oglinda: daca zambesc, oglinda imi intoarce zambetul. Atitudinea pe care o am in fata vietii este aceeasi pe care viata o va lua fata de mine.
Cine vrea sa fie iubit, sa iubeasca !
Unicul motiv sa fii fericit este pentru ca tu hotarasti sa fii fericit.

Alte discuții în legătură

Maxime in limba romana. ContSters98251 ContSters98251 Fericirea nu este nimic decat sanatate buna si o memorie proasta. Albert Schweitzer (vezi toată discuția)
Intrebari despre viata si iubire BX BX Cand o inima a fost inghetata de durere, calea catre distrugere mai poate fi evitata sau este ceva predestinat ? Vietile noastre urmeaza o cale foarte lunga si ... (vezi toată discuția)
Sfaturi pentru o viata implinita raser raser Dragi forumisti, Nu m-am priceput unde sa incadrez acest subiect. Va rog sa fiti ingaduitori si sa-l asezati Dvs. acolo unde i-ar fi locul. ... (vezi toată discuția)