avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 826 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Pensionari şi probleme juridice ... Recunoaºtere perioadã de studii în strãinãtate
Discuție deschisă în Pensionari şi probleme juridice legate de pensii

Recunoaºtere perioadã de studii în strãinãtate

După terminarea primei facultăţi şi a unei perioade de 8 ani în câmpul muncii în specialitatea absolvită, am intrat într-un ordin călugăresc din Italia, unde am rămas timp de 10 ani. Am următoarele întrebări:
1. Cei 10 ani petrecuţi în ordinul călugăresc, perioadă în care am stat legal în Italia, cu permis de şedere, pot fi recunoscuţi în vreun fel ca perioadă lucrativă? Menţionez că nu am cunoştinţă ca ordinul să fi plătit contribuţii la statul italian, viaţa călugărească nefiind considerată o profesie cu scop de lucru. Care ar fi căile pe care ar trebui să le parcurg?
2. In timpul celor 10 ani de mai sus am urmat studii univesitare la două facultăţi, de filosofie şi teologie. Fiind vorba de a doua şi respectiv a treia facultate (frecventate la zi), urmate în străinătate, aceste perioade pot constitui vechime în muncă, pentru a fi caluculate ca atare la momentul pensionării? Din nou, în caz afimativ, care ar fi căile pe care ar trebui să le urmez?
Vă mulţumesc.
Ultima modificare: Duminică, 20 Septembrie 2009
Hadryana, utilizator
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 13:36, 20 Septembrie 2009
Perioadele de timp lucrate in strainatate de cetatenii romani se dovedesc cu actele originale emise de unitatile la care s-a desfasurat activitatea, in afara de cazurile in care, in conventiile incheiate de Romania cu alte state, se prevede altfel.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Cariera juridica in strainatate aleszia aleszia Am terminat Facultatea de Drept in Romania dar as vrea sa stiu ce posibilitati sunt sa lucrez in strainatate in acest domeniu ? Trebuie sa dau ceva examene de ... (vezi toată discuția)
Pensie sociala calugarite Hadryana Hadryana Am fost calugarita timp de 10 ani la o congregatie in Italia. Calugaritele de acolo, cele care nu sunt cuprinse ca invatatoare in sistemul lor privat si care ... (vezi toată discuția)
Cum se calculeaza anii lucrati in strainatate? yaherra yaherra Eu lucrez in italia cu contract de munca,si as vrea sa stiu ,la pensionare,cum se calculeaza acesti ani, ce procent se da,daca aici salarul meu e de 800 ... (vezi toată discuția)