Buna seara!
Sotiei mele iau decedat ambii parinti!Eu si cu sotia am locuit in aceeasi curte cu parintii .Sotia mea are un frate si am decis cu totii sa isi primeasca contravaloarea de la casa care au avut-o parintii lor pt.a ramane singuri in curte .Doresc sa mentionez ca suma respectiva s-a dat in fata notarului de catre sotia mea,dar eu nu am fost trecut in act ,banii provenind de la amandoi !Notarul a spus ca asa este legea ...Doresc sa mentionez ca sotia are act de donatie la casa in care locuim si am investit impreuna,pe jumatatea cealalta are tot ea act.Nu in ultimul rand doresc sa mentionez ca ea are un copil de la primul mariaj,iar eu tot un copil de la primul mariaj.Noi ne dorim sa mergem la un notar pentru a cere lamuriri cum este cel mai bine pentru noi cu privire la intocmirea unui act din care sa reiasa ca avem fiecare jumatate din casa si numai dupa decesul nostru,copii sa isi intre in drepturi conform legii .Intre copii nostrii nu exista comunicare si noi ne dorim o batranete linistita !Ne este efectiv teama de ce se poate intampla cand v-a ramane doar unul dintre noi.Nu stim ce act putem face si va rugam sa ne ajutati cu lamuriri!
Bună seara.
Nu ați precizat ce act s-a făcut la notar, dar cel mai probabil este vorba despre o succesiune urmată de partaj, prin care soția a păstrat întregul imobil iar celuilalt coproprietar, adică fratelui soției, i s-a plătit o sultă.
Partajul înseamnă sistarea coproprietății și intervine, evident, între coproprietari. Dumneavoastră nu ați avut calitatea de coproprietar și prin urmare nu aveați cum să figurați ca plătitor al sultei.
Susțineți că sulta a fost plătită din bani comuni - în acest caz, raporturile juridice există între dumneavoastră și soție (dumneavoastră având un drept de creanță față de aceasta), nicidecum între dumneavoastră și cumnat.
Nu puteți face un act suplimentar la notar din care să reiasă că aveți fiecare jumătate din casă pentru că... nu aveți. Casa este în întregime a soției și, după cum am spus, dumneavoastră aveți cel mult un drept de creanță față de aceasta, pentru investițiile efectuate.
Ceea ce puteți face însă, este un act prin care dumneavoastră să dobândiți jumătate din casă, asta doar dacă este de acord soția.
Ar fi câteva variante:
- donația între soți (nu recomand, fiind un act supus reducțiunii și, eventual, raportului);
- vânzarea între soți - permisă după intrarea în vigoare a noului Cod civil (de asemenea, nu recomand, nefiind un act care să reflecte realitatea, în cazul dumneavoastră);
- schimbarea regimului matrimonial și optarea pentru regimul comunității convenționale, cu includerea în comunitate a casei, care în prezent este bunul soției (operațiune permisă de asemenea după intrarea în vigoare a noului Cod civil - a se vedea art. 367).
Ar mai fi și altele, însă v-aș recomanda să mergeți la notar să discutați în detaliu problema dumneavoastră pentru a găsi cea mai bună soluție.
Buna dimineata !
Doresc sa confirm ceea ce ati scris dvs.ca s-a efectuat succesiunea si apoi partajul intre frati ,sotia mea dandu-i fratelui ei o suma de bani pentru a-i ceda partea .Mentionez ca acei bani reprezinta bun comun .
Va multumim pentru ajutorul pe care ni l-ati oferit,explicandu-ne in detaliu cum am putea rezolva problema noastra usor dificila.
Doresc sa va aduc la cunostinta ca am fost la mai multi notari si au propus ca sotia sa imi faca act de donatie pe jumatate din casa fiindca si investitia facuta impreuna este pe masura si apoi sa facem intre noi testament din care sa reiasa ca numai dupa decesul nostru copii nostri din mariaje diferite ,sa-si intre in drepturi .Va rog sa ne sprijiniti cu privire la aceasta propunere notariala .
raluk0207
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Eu v-as propune>
1. Donatie pe cota de 1/2 intre dvs si sotie.
2. Dvs si sotia incheiati fiecare care un contract de donatie cu uzufruct viager (intrare in posesie dupa deces) cu copilul sau pe jumatatea lui din imobil. Astfel incat, la deces, proprietari vor fi copiii, in cote parti egale de 1/2, fara a fi necesara dezbaterea succesiunii.
Doresc sa va aduc la cunostinta ca am fost la mai multi notari si au propus ca sotia sa imi faca act de donatie pe jumatate din casa fiindca si investitia facuta impreuna este pe masura si apoi sa facem intre noi testament din care sa reiasa ca numai dupa decesul nostru copii nostri din mariaje diferite ,sa-si intre in drepturi .Va rog sa ne sprijiniti cu privire la aceasta propunere notariala .
Donatie catre sot
SpF2016
Sunt proprietar unic pe un teren si doresc sa adaug sotul ca si co-proprietar. E nevoie sa trecem pe la un notar? Act de donatie? Declaratie la cadastru? Sau ... (vezi toată discuția)
Testament
ioanairina43
Va rog sa ma ajutati cu un sfat pentru urmatoarea situatie : mama mea ( este in viata ) a facut un testament notarial acum cativa ani , in care se imparteau : ... (vezi toată discuția)