Deja văd că am aproape 1300 de vizualizări ale acestui Topic în 8 zile ... rar am văzut subiect mai urmărit pe un Forum, într-un timp așa de scurt !
Dar să revin la subiect, cu noi informații pe care le-am primit pe Facebook.
Mai toți specialiștii în contabilitate mă sfătuiesc să-i fac chiar și o Plângere Penală acelei (false) Experte Contabile Judiciare care a reușit performanța de a compromite un întreg proces prin calculul penalizărilor de 20 de ori mai mari decât restanța.
CITEZ DE PE FACEBOOK MESSENGER:
► Nadie Todirica:
Raportul de Expertiză Contabilă a avut viza auditorului de calitate de la C.E.C.C.A.R. ? Dacă nu, avocații să-și facă treaba ... Judecătorii nu stăteau ei să calculeze, ci doar au admis proba cu Expertiza Contabilă.
Cred că este mai bine să expuneți speța la filiala C.E.C.C.A.R. din orașul dvs., și acolo se vor lua măsuri, cu siguranță !
► Marilena Rădulescu:
Penalizările nu pot depăși valoarea restanței ! PUNCT ! În rest, fără comentarii - numai un avocat vă poate spune ce mai puteți face în această situație.
► Raluca Mihai: Penalitatea se calculează până la data când se achită ultima restanță din debitul principal !
Cereți contra-expertiză, iar pe experta care a făcut o asemenea tâmpenie, reclamați-o la C.E.C.C.A.R. Eu i-aș face și plângere penală pentru Abuz în Serviciu ...
► Marilena Rădulescu:
Raluca Mihai, e absolut corect ce spuneți ! Nu poți induce în eroare instanța, indiferent în ce proces ești desemnat și indiferent de valoarea prejudiciului !
O Expertiză Extra-Judiciară care să arate sumele calculate corect și diferența între sumele corecte și cele stabilite eronat de expertul desemnat, care să fie probă în dosarul penal, știind că a favorizat serios una din părțile dintr-un proces civil !
► Raluca Mihai: Instanța nu este obligată să accepte extra-judiciara, în schimb contra-expertiza este avizată de Instanță, se solicită în interiorul procesului, în timpul dezbaterilor.
Extra-judiciara poate fi interpretată în sensul că partea care a plătit-o a avut interes ca aceasta să-i fie favorabilă.
► Marilena Rădulescu: Nu mă refeream la Instanță, doamna Raluca, era vorba de depunerea unei plângeri penale !
► Raluca Mihai: La sesizarea penală se depune contra-expertiza și nu extra-judiciara, tocmai pentru a nu exista interpretări. Eu am încercat să explic diferența dintre cele două, din punct de vedere al puterii probatorii în fața Instanței pentru că tot în fața Instanței se va ajunge și după ancheta penală.
► Stoica Didi și Tamara: Penalitățile la unele Asociații de Proprietari sunt extrem de mari. Eu am sesizat acest aspect la o Asociație de Locatari care calcula penalități de 0.2%/ zi de întârziere, adică 72% pe an. Mi-au justificat că așa a fost aprobat în Adunarea Generală.
► Marilena Rădulescu: Stoica Didi și Tamara, raționament perfect, dar pt. că legea permite, într-adevăr, se instituie cota de 72% pe an pt. penalizări - la fel ca și la CĂMĂTARI, în condițiile în care ANAF nu verifică niciodată dacă se respectă condiția pt. a le încadra la venituri neimpozabile (să fie păstrate în bancă și să fie folosite exclusiv pt. modernizare/reparații), iar sumele sunt semnificative - chiar și de peste 150.000 lei.
► Stoica Didi și Tamara: Marilena Rădulescu, și ptr. ce le-ar folosi, nu justifică să fie așa de mari. Sunt situații la fiecare în parte când pur și simplu nu ajung sa achite sau sunt plecați sau „n” cazuri în care amână achitarea o perioadă și când ajungi să ceri o adeverință sau să faci o tranzacție cu imobilul, te prind la ananghie și-ți condiționează de plata acestor penalități exagerate o adeverință sau un document necesar. Pentru oricine care citește, de curiozitate, întrebați la Asociația dvs. ce procent de penalități aveți în caz de neachitare, înmulțiți cu nr. de zile/lună și apoi cu 12 luni. Veți fi uimiți.
► Florin M.: Doamnă Rădulescu, dvs. ziceți că șefii cămătari ai Asociațiilor adună și sume de 150.000 lei în Fondul de Penalizare ... dar de 800.000 lei, ce ziceți, nu-i o sumă perfectă pentru acești mafioți ? Citiți și cruciți-vă când auziți asemenea sume de neconceput pentru lumea asta care trăiește vremuri grele:
[ link extern ]
► Marilena Rădulescu: Florin M., credeam că le-am văzut pe toate până acum ... se pare că se poate și mai rău !