Instanța ne obligă să aflăm adresele membrilor Comitetului Executiv al Asociației de Proprietari de care aparținem, membri pe care i-am dat în judecată în solidar cu președintele și cenzora.
Îi rog pe Moderatori sau pe forumiști să-mi spună cum procedez dacă mi s-a impus de către Instanța de Judecată să aflu adresele membrilor Comitetului Executiv al Asociației de Proprietari de care aparținem, membri pe care i-am dat în judecată în solidar cu președintele și cenzora, pentru Nulitatea Absolută a Adunării Generale din 2017, știind că au încălcat art.14 din H.G. nr.1588/2007.
Noi, proprietarii Asociației, nu știm nici câți membri mai sunt aleși în acel așa-zis Comitet Executiv, nu mai zic de numele și adresa lor de domiciliu !
La falsa Adunare Generală din Aprilie 2017 era prezentă doar o proprietară membră a acelui pseudo-Comitet Executiv, fapt destul de dubios.
Cum procedez să le aflu adresa, știind că mai am câteva zile termen de răspuns către Instanță ?
Pot invoca faptul că nu le știu adresele, și să învederez Instanța să trimită o adresă către șefii Asociației noastre, pentru a da detaliile pe care doar ei le dețin ?
Presedintele si membrii CEx sunt proprietari in bloc. Le indicati numele si adresa, doar cunoasteti la ce apartament locuiesc, cel putin presedintele. Sau va duceti la politistul de proximitate responsabil de adresa de domiciliu si il puneti sa mearga la usa presedintelui sa il intrebe unde locuieste el, ceilalti membri si cenzorul.
Vă dați seama că dacă facem o Petiție către șefii Asociației pe care i-am dat în judecată, vor refuza să ne dea adresele, și oricum e cam târziu, trebuie să răspundem Instanței.
La fel, faza cu Poliția necesită timp și e tardiv. Rămâne doar să găsim o soluție prin intermediul Instanței, poate va trimite o adresă către șefii Asociației, să-i oblige să dea toate adresele celor din Comitetul Executiv, pe care nu-i știe mai nimeni. doar n-m face-o noi pe investigatorii, dacă nu știm componența acelui fals Comitet Executiv al acestei Asociații „penale” care are 2 sedii concomitent declarate, inclusiv la Instanțe sau la A.N.A.F. (unul e ilegal, evident) !
REPET: noi, proprietarii Asociației, nu știm nici câți membri au în Comitetul Executiv, ce să mai zicem de numele și adresa lor ? La Adunarea Generală din Aprilie 2017 a fost prezentă doar o persoană din membrii Comitetului Executiv. Or fi 3, or fi 5, nu știe nimeni ! Ce facem în cazul ăsta, dacă totul e dubios, neclar, ne-știind nici câți șefi avem ? Doar așa am putea afla cine ne sunt șefii, care se pare că sunt fictiv aleși acolo, dacă nici măcar la Adunările Generale anuale nu se prezintă. Totul „pute” în această Asociație dovedit penală !
Am uitat să re-amintesc faptul că am mai reușit să câștigăm un proces, tot cu Nulitatea Absolută a hotărârilor Adunării Generale din 2015, numai că atunci nu-i dădusem în judecată și pe membrii Comitetului Executiv, pe care i-am avertizat de zeci de ori că încalcă mai toate legile din domeniu, nu doar H.G. 1588/2007, art. 14 !
Faceti o adresa catre asociatia de proprietari in care solicitati datele de identificare ale membrilor CEX si cenzorilor.
Mai faceti o adresa catre serv din primarie care se ocupa cu asociatiile de proprietari si solicitati sprijin in aflarea componentei comitetului executiv, nume prenume, administrator, cenzori.
Luati nr de inregistrare de la primarie si depuneti in instanta copia adresei inregistrate si precizati ca pana la data depunerii la registratura instantei nu ati primit raspuns din partea primariei.
Adresa catre asociatie daca nu stiti catre cine sa o adresati o trimiteti prin posta cu confirmare de primire pe adresa asociatiei si nu a presedintelui iar in instanta depuneti copia adresei si copia mandatului postal, eventual si pe cel returnat de posta fara confirmarea de primire sau adrisantul lipsa.
Vă mulțumesc pentru sfaturi, sunt foarte utile.
Dar problema e că am impresia că mâine e ultima zi de răspuns al nostru către Judecătorie, și suntem presați de timp.
Ce să scriem în Adresa către Instanța de Judecată, să nu ne respingă cererea ? Să invocăm că nu știm nici componența Comitetului Executiv (ce să mai zicem de adrese ...) și să poată trimite Instanța o somație către Asociație, să dea ei toate detaliile, pentru că noi nu suntem informați de către șefi, prin afișare la Avizier, de nicio Decizie a Comitetului Executiv ?!
Sau să renunțăm la a-i da în judecată și pe cei din Comitetul Executiv, în solidar cu președintele și cu cenzora, concomitent cu Asociația, ca persoană juridică ?
Puteti sa depuneti dimineata adresa la primarie si apoi sa comunicati instantei ca ati solicitat primariei sprijin in aflarea componentei comitetului executiv si anexati copia adresei inregistrate la primarie. Precizati ca nu ati putut afla de la asociatie datele de identificare ale membrilor si puteti cere instantei sa trimita asociatiei solicitare pentru comunicarea componentei CEx.