Parintii mei au cumparat un teren cu chitanta de mana in 1956 iar in 1957 au construit o casa fara autorizatie de construire. Au inscris terenul si casa in rolul fiscal. In 1976 a decedat tatal si s-a dezbatut succesiunea legala mie revenindu-mi 3/8 din masa succesorala care era ½ din imobil (teren si cladire) celalti mostenitori fiind mama cu 2/8 si sora mea cu 3/8 ca si cota mea.
In 2001 a decedat mama si nu s-a dezbatut succesiunea mostenitori rezervatari fiind eu si sora mea, iar in 2015 a murit si sora mea de asemeni fara dezbatere de succesiune , mostenitori fiind sotul supravietuitor si un copil dintr-o casatorie anterioara. Uzucapiunea intr-o astfel de situatie incepe in 1956 de la data chitantei de cumparare de catre parinti pina in 1986. (fiind inceputa de parinti si dupa 1976 continuata de mama si fiice). Masa succesorala nu exista pentru ca nu exista titlu de proprietate al imobilului iar sora mea in timpul vietii si mostenitorii acesteia , dupa, sunt total dezinteresati de dezbaterea succesiunilor. Doar nepotul la insistentele mele a dat in termenul de un an de vocatie succesorala o declaratie de acceptare a succesiunii legale la notar. In mod normal ar trebui ca acestia sa dezbata succesiunea de pe urma sorei mele( cu masa succesorala necunoscuta) iar apoi impreuna cu mine sa dezbatem succesiunea mamei mele astfel incat toti 3 sa putem invoca uzucapiunea in instanta avand calitatea de mostenitori ai autorilor nostri. Exista de asemeni riscul major ca unicul mostenitor al fostului proprietar al terenului , aflat in Franta sa se duca si el avand o varsta inaintata si atunci se alege praful de tot. In aceasta situatie am doua intrebari:
Pot in calitate de mostenitor legal al tatalui meu sa cer in instanta dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune si jonctinea posesiilor ( cu tatal meu) al cotei de 3/16 din imobil ?
Am toate argumentele dar nu stiu daca merge.( am locuit acolo in acea perioada, am rol fiscal cu cota mentionata ,pt. imobilul respectiv s.a.)
Altfel eu am un certificat de mostenitor legal pe care nu mi-l recunoaste niciun notar si nicio instanta
si nu pot face nimic din cauza celor doi mostenitori ai sorei mele. Nu pot sa-I duc la notar sa-si faca dezbatere succesorala.
Nu stiu de ce l-ati pus sa faca declaratie de acceptare, poate e mai rau. Nu stiu ce dovezi aveti ca ati posedat ca mostenitor al unei cote sau ca un proprietar al imobilului...
Nu imi pare ca nepotul are posesia, trebuie vazut.
Ati incercat sa negociati?
Perioada de uzucapiune este 1956-86, cind a murit tatal meu aveam 23 ani locuiam acolo, am rol fiscal pt. cota respectiva, am plecat din imobil in 1990. L-am indemnat pe nepot pentru ca inainte cu un an de deces sora si sotul care nu este si tatal nepotului l-au fortat sa plece din casa.Dupa deces a ramas in imobil doar sotul supravietuitor si exista riscul ca sa-si piarda dreptul de mostenire daca in perioada de 1 an sa nu reactioneze
Este operanta uzucapiunea , modalitate originara a dobandirii dreptului de proprietate.
Tatal dumneavoastra a posedat terenul 30 de ani.
Dumneavoastra ati locuit efectiv in imobil.
Uzucapiunea reprezinta, practic, o sanctiune impotriva proprietarului nediligent, care a ramas in pasivitate, in ceea ce priveste exercitiul dreptului de proprietate.
Dumneavoastra, cu succes, va puteti adresa instantei de judecata, in vederea dobandirii dreptului de proprietate, pe calea accesiunii imobiliara artificiale.
Veti invoca jonctiunea posesiilor, unind posesia dumneavoastra cu posesie exercitata de autorii dumneavoastra.
Uzucapiunea presupune exercitarea unei posesii de lunga durata, posesia continua, publica, neintrerupta, sub nume de proprietar.
Viciile posesiei atrag respingerea actiunii.
Trebuie demonstrat faptul ca s-au platit impozitele si taxele aferente terenului .
Se va dispune o expertiza topografica, in vederea identificarii imobilului si in vederea determinarii vecinatatilor.
Parerea mea e ca era mult mai bine (pentru dv., nu pentru nepot) ca acesta sa nu fi acceptat succesiunea, acceptati dv., faceati dosar in instanta in care cereati dezbaterea succesiunii cu sotul supravietuitor si constatarea uzucapiunii.
Acum ar fi tare bine sa ii notificati pe amandoi si sa vedeti ce anume puteti uzucapa si cum sa ii aduceti in dosar.
Sigur ca se poate invoca, sigur ca se face expertiza, ideea e cum anume sa argumentati ca sa ajungeti acolo in zona de siguranta, cu riscuri mici.
Eu vad doua variante juridice, fiecare cu riscul si costurile ei: incercati in calitate de coproprietar sa cereti instantei constatarea uzucapiunii pentru toti trei (toate costurile le suportati dv., sanse de respingere ca nu aveti mandat expres de la ceilalti coproprietari), invocati uzucapiunea in nume propriu, ceilalti fiind dezinteresati de proprietate. In ultimul caz aveti sanse mai mari sa se prezinte la dosar si sa obtineti ceva cheltuieli de judecata.
Totusi, trebuie exact vazute actele, chemati la discutii, ca poate inteleg sa colaboreze cand sunt notificati formal.