Este legal ca luarea concediului de odihna sa fie conditionat prin regulamentul intern la 9 luni dupa angajare? Noul angajat poate ataca aceasta prevedere din regulamentul intern?
Legala nu este, intrucat legislatia muncii nu mai cuprinde o reglementare de genul acesta.
Art. 245 C.mun.
(1) Orice salariat interesat poate sesiza angajatorul cu privire la dispoziţiile regulamentului intern, în măsura în care face dovada încălcării unui drept al său.
(2) Controlul legalităţii dispoziţiilor cuprinse în regulamentul intern este de competenţa instanţelor judecătoreşti, care pot fi sesizate în termen de 30 de zile de la data comunicării de către angajator a modului de soluţionare a sesizării formulate potrivit alin. (1).