avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 923 soluții astăzi
Forum Suport Tehnic Modificări în avocatnet.ro Am relansat avocatnet.ro. Cum vi se pare?
Discuție deschisă în Modificări în avocatnet.ro

Am relansat avocatnet.ro. Cum vi se pare?

Bună ziua tuturor,

Astăzi am relansat avocatnet.ro – site-ul nostru are un design nou, este mai atractiv și mai usor de folosit și se încarcă mult mai mai repede.

Noua versiune poate fi accesată de pe orice dispozitiv (calculator, laptop, tabletă, telefon): design-ul se păstrează pe oricare dintre aceste dispozitive, vor exista doar mici adaptări în funcție de mărimea ecranului de pe care ne veți urmări.

Dincolo de înfățișarea îmbunătățită, ne-am dorit ca noua versiune să vină și cu o experiență de utilizare mai ușoară și mai plăcută pentru toți utilizatorii. În acest scop, am organizat mai bine informațiile în site, astfel încât să găsiți mai ușor conținutul care vă interesează atunci când aveți nevoie de el, indiferent că e vorba de articole produse de redacția avocatnet.ro sau discuțiile din forum ale comunității.

Punctez pe scurt câteva dintre noutăți:
- secțiunea de articole din meniu a fost redenumită Știri&Analize, iar în cadrul ei veți putea găsi toate categoriile de informații disponibile și până acum;
- secțiunea de Forum din meniu se numește acum Întrebări & Răspunsuri, iar utilizatorii și consultanții vor găsi direct în meniu cele mai importante funcționalități de care au nevoie pentru a urmări întrebările și răspunsurile personale;
- urmărirea articolelor și discuțiilor publicate în site este mult mai facilă, trecerea de la o pagină la alta se va face printr-o simplă derulare a paginii (scroll).

Lansarea de azi e doar un vârf de iceberg, căci în lunile următoare site-ul va cunoaște și alte îmbunătățiri și dezvoltări, menite să asigure funcționalități noi, utile comunității. În acest moment, unele facilități au fost puse pe o listă de rescriere, urmând să fie lansate între-o versiune nouă, așa că ne-ar ajuta foarte mult dacă ne-ați spune ce funcționalități (actuale/noi) credeți că vă sunt importante și necesare pentru a le putea dezvolta cu prioritate.

Evident, ca întotdeauna, așteptăm orice observații și sugestii de îmbunătățire pentru site - scopul nostru e să dezvoltăm un avocatnet.ro care să vă placă și să vă fie în continuare cel puțin la fel de util ca și până acum.

Și pentru că lansarea unei versiuni noi este un moment festiv pentru un site, dați-mi voie să mulțumesc public (și cu emoție) tuturor celor celor care au contribuit la creșterea frumoasă a acestui proiect unic în România. avocatnet.ro nu este și nu a fost niciodată despre o singură persoană. avocatnet.ro este rezultatul efortului comun, a zeci și sute de oameni care au pus umărul la construirea acestui loc pe internet care ajută zilnic sute de mii de români. Datorită acestor oameni, răspândiți în toate colțurile țării, România are astăzi un site care îi explică legislația, care îi spune, într-un limbaj pe care oricine poate să îl priceapă, cum să se descurce în hățișul zecilor și sutelor de reglementări și reguli care apar zi de zi. Într-o țară în care legile se schimbă mai des decât răsare soarele, iar ce știai azi nu se mai aplică mâine, un proiect ca avocatnet.ro e cel care face lumină. Ca și cum ți-ar aprinde cineva becul într-o încăpere tenebroasă, din care nu știi cum să ieși.

Nimic din ceea ce este și face astăzi avocatnet.ro nu ar fi fost posibil fără încrederea și sprijinul pe care ni le-au acordat în cei 16 ani de cînd existăm: cititorii care ne accesează zilnic, consultanții care dau răspunsuri la întrebările publicate în fiecare zi, moderatorii și administratorii din forum, abonații la serviciul premium fără de care nu am fi reușit să creștem atât de mult.

În numele meu și al colegilor mei, vă mulțumesc cu drag tuturor și sper să creștem în continuare împreună. România are nevoie de noi. :)

O zi frumoasă,
Roxana
Ultima modificare: Miercuri, 23 August 2017
pianistul, administrator
1 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Ok e un site bun e o modalitate sa poti fi la curent cu normele legale si imbunatarirea cunostintelor despre legile judiciare si penale...insa la ce ne foloseste daca eu scriu o intrebare de o saptamana si nu raspunde nimeni...nu are relevanta.
3 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util
singura intrebare pe care vad ca ati pus-o e din 14 noi, la momentul ca care ati scris dvs aici, era aproape " ieri". Apoi, nu toate intrebarile primesc raspuns- se poate intampla ca problema sa fie complicata incat sa fie nevoie sa mergeti la un specialist cu actele sau se poate intampla ca cei ce v-ar putea raspunde sa nu fie activi la momentul in care postati mesajul, astfel incat sa ramana in spate, ca se tot posteaza.
Sunt foarte multe intrebari care raman fara raspuns, dar sunt inmiit mai multe cele care primesc raspuns.
Apropo, am rapuns eu acum si la intrebarea dvs.
Ultima modificare: Joi, 16 Noiembrie 2017
gi-jane2, moderator
Va multumesc..sunt pentru prima oara pe acest site si nu stiam modul de functionare oricum va multumesc pentru raspuns care sigur imi va fi util pentru a incerca o posibilitate de rezolvare...o zi buna.
Bună ziua. Astăzi v-am descoperit. Am citit aproape totul despre voi. E ok. Să vă faceți treaba rapid şi eficient e perfect ptr că suntem mulţi șoferi ce cădem pradă băieților /deștepți /. Până căutăm legi şi soluții ei mai păcălesc iară şi iară oameni naivi. Va mulţumesc. O zi bună.
am o parere f buna despre dvs , dar daca raspundeti la intrebarea mea pusa ? Va multumesc .

Alte discuții în legătură

Modificare versiune de mobil a avocatnet.ro Alin Popescu Alin Popescu Buna ziua, Astazi am lansat o noua versiune de mobil a siteului. Noutatile sunt urmatoarele: - este posibila editarea mesajelor scrise de utilizatori, timp ... (vezi toată discuția)
Modificari 8 iunie 2010 Alin Popescu Alin Popescu Incepand din aceasta seara, profilul de utilizator Avocatnet.ro a suferit niste mici modificari. Astfel, in locul listingului de mesaje scrise in forum pe care ... (vezi toată discuția)
Ajutor pentru noii utilizatori. cum functioneaza avocatnet.ro? Alin Popescu Alin Popescu Va invitam sa colaborati la constructia unei baze de date cu intrebari si raspunsuri cu privire la facilitatile Avocatnet.ro. Spre exemplu: titlu ... (vezi toată discuția)