avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 439 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Codul rutier, contravenţii şi ... Contestatie amenda radar - PV nesemnat de ...
Discuție deschisă în Codul rutier, contravenţii şi probleme conexe

Contestatie amenda radar - PV nesemnat de contravenient si nici demartor

Buna ziua,
Pe scurt: oprit pentru radar, am prezentat documentele, am cerut sa vad inregistrarea - am fost refuzat. Am refuzat sa semnez PV. Agentul m-a vazut mai tanar si a zis ca nu imi da dovada de retinere a permisului daca nu semnez. Era 2 noaptea si nu am semnat. PV este semnat doar de ag.constatator care a consemnat la 'martor asistent': nu a fost identificat nici un martor.

Vreau sa depun urmatoarea contestatie, si va solicit sfaturi referitoare la redactarea ei. Nu am mai avut contacte pana acum cu mediul juridic.

-------
Subsemnatul, P. A. , domiciliat în ..., str...., Bl...., sc. A, ap. 15, jud. Constanta, fiul lui Florin şi Elena-Sanda, născut la ... în ..., posesor al CI seria KT, nr..., eliberat de Poliţia ... la data de 31.05.2001, contest prin prezenta procesul-verbal seria CC nr. 3644635 din data de 12.09.2009 întocmit de agent CRALEV CRISTIAN.

În fapt.
În timp ce conduceam autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare .... în localitatea Eforie Sud, am fost oprit pentru control de către un echipaj de poliţie care mi-a comunicat că am depăşit viteza legală prin localitate având 109 km/h. Am solicitat prezentarea probei video, solicitare care mi-a fost respinsa. Din acest motiv am refuzat semnarea procesului verbal. Mentionez ca agentul care a intocmit procesul verbal nu a fost cel care opera aparatul radar, si nu a vizualizat proba video inaintea intocmirii procesului verbal.
Am solicitat eliberarea dovezii de retinere a permisului de conducere. Si aceasta solicitare a fost respinsa, agentul conditionand eliberarea dovezii de semnarea procesului verbal, motiv pentru care am depus la Serviciul Politiei Rutiere Constanta plangerea NR.64922 din 12.09.2009, impotriva Agentului CRALEV CRISTIAN.
Declar că nu am depăşit viteza legală, iar acuzaţia agentului de poliţie este nefondată.


În drept.
Solicit anularea procesului verbal deoarece acesta este intocmit fara respectarea prevederilor Ordonantei nr 2/1991 privind regimul contraventiilor cu modificarile si adaugirile ulterioare, si articolului 180 alineat 2 din regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 prin aceea ca procesul verbal nu a fost semnat de nici un martor, a prevederilor articolului 181 alineat 1, al OUG 195/2002, prin aceea ca agentul care a intocmit procesul verbal nu vizualizat proba video inaintea intocmirii procesului verbal de constatare a contraventiei, iar procesul verbal intocmit nu respecta modelul prevazut in anexa nr.1D.
De asemenea, solicit prezentarea probelor (fotografie, înregistrări, etc), precum şi a următoarelor documente prevăzute de Normele metrologice legale pentru funcţionarea cinemometrelor (radarelor) publicate în Monitorul Oficial nr. 1102bis din 07.12.2005: certificatul de omologare a aparatului radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar în termen de valabilitate şi autorizaţia de operator radar pentru agentul CRALEV CRISTIAN.
Fac mentiunea ca sunt posesor al categoriei B din anul 2005 si nu am mai avut dreptul de a conduce suspendat.
Anexez la prezenta copii după procesul-verbal, CI şi Dovada retinerii permisului de conducere.
Pe langa anularea procesului verbal solicit restituirea permisului de conducere.
-----


Ce sanse de castig am?
Cel mai recent răspuns: IK3R , utilizator 11:32, 16 Februarie 2010
Sunt 4 (patru) incidente, care duc direct la nulitatea absoluta a procesului-verbal de sanctionare contraventionala:
1. data producerii evenimentului (ziua, luna, anul, ora), care nu se confunda cu data procesului-verbal de sanctionare contraventionala (acestea pot fi aceleasi sau diferite), aici trebuie sa verificati dvs.
2. trecerea corecta a numelui persoanei sanctionate, vedeti daca apar greseli la identificare;
3. descrierea faptei;
4. semnatura agentului constatator.
Celelalte elemente (martor, etc.) sunt relative.
Acum, daca ati refuzat sa semnati, evident ca nu ati trecut obiectiile dvs. Puteati sa semnati dar cu obiectii (lipsa martor, lipsa proba, neprezentarea documentatiei justificative) si ar fi fost, mai benefic atunci cand invocati nulitati realtive (lipsa martor, neprezentare proba inregistrata_
Daca inregistrarea lor este clara, datata, sansele sunt minime.
Sansele dvs de castig sunt relative. Totul depinde de instanta de judecata cum va aprecia probele!B-)
Sunt pornit sa fac contestatie pentru ca am ajuns la concluzia ca Dl politist vroia spaga...evenimentele au fost un pic mai complexe in sensul ca si-a batut joc de mine si au plecat cu masina de politie, permisul si fara sa-mi dea dovada cat m-am dus pana la masina mea sa dau un telefon. D-asta am si depus plangere.
Acum, spuneti ca nu prea am sanse, dar eu contest cam tot ce scrie in procesul verbal, si suntem 1-1...eu cu politistul, fara nici un martor, iar singur proba care ar putea exista este inregistrarea radar. Urasc justitia din Romania, insa si mai mult urasc politistii spagari! Am circulat cu detectorul in bord in noaptea aceea si nu a tipat decat 2 secunde detectorul. Sunt 99% sigur ca nu au o inregistrare video valida, si sunt pornit sa depun plangere. Ce am de pierdut? 2-3 drumuri la judecatorie?

Nu conteaza pentru judecator ca politistul nu a folosit modelul de proces verbal care trebuie?(cel din anexa 1A inloc de 1D)

Poate sa imi spuna cineva daca e redactata bine, si ce alta cerere mai trebuie sa fac pentru a putea sa imi obtin permisul inapoi pe durata procesului?
Ultima modificare: Joi, 1 Octombrie 2009
padual, utilizator
1. Folosirea modelului de prococes-verbal, actualizat, model anexa 1 A, in loc de 1 D, este esentiala, tine de obligatia legala impusa de legiuitor, prin impunerea unor modele tip. Depuneti in acest sens formularul bun de lucru. Si cu aceasta trebuie sa si incepeti plangerea, actul normativ care impune acest formular, obligativitatea folosiri lui odata cu publicarea acestuia, nefolosirea lui periclitind autenticitatea constatarii. Sigur o puteti folosi ca la Constanta s-a castigat cu aceasta motivare.
2. Acum, ei au spus de o inregistrare video, daca au spus sigur o au, sau trebuie sa o aiba. Noi v-am raspuns, in situatia in care au aceasta inregistrare, clara, datata, la obiect. Daca nu o au (dar acum dvs. nu aveti de unde sti ca nu o au) asta este altceva pt ca nu se merge pe cuvantul unuia impotriva cuvantului altuia ci se cer probe, ori daca nu au aceasta proba este foarte grav.
INOCENTIA a scris:

Puteati sa semnati dar cu obiectii (lipsa martor...

Daca semna, nu avea cum sa treaca la obiectie lipsa martor :D
Inteleg ca sunteti in posesia PV dar nu prea am inteles cum l-ati primit...recomandata la posta?
Referitor la nesemnarea PV, agentul NU era obligat sa va arate inregistrarea (din cate stiu, e o masura pentru limitarea abuzurilor - nu au voie/nu pot derula caseta). Argumentul dvs. pentru nesemnarea PV este slabut. In aceste conditii, sansele dvs. de castig sunt aproape de zero daca plecati pe ideea lipsei martorului - practic, recunoasteti in plangere ca ati fost acolo, astfel ca invocarea unui martor zboara din schema.
Parerea mea e ca trebuie va axati pe prezentarea tuturor probelor in instanta (video/foto si NML 021-05: buletin de verificare metrologica impecabil, autorizatia de operator radar in termen de valabilitate, autorizatia de a conduce masina respective, dovada autotestarii). Daca aveti noroc si a fost doar o "veioza", se va vedea usor...si atunci, conform NML 021-05, aceste probe nu pot fi folosite in justitie...drept pentru care ramane cuvantul agentului impotriva cuvantului dvs...prezumtia de nevinovatie...si plangerea se admite.
Succes!

Alte discuții în legătură

Contestatie amenda Avecc Avecc Buna ziua, Va rog cei care aveti experineta sa aruncati un ochi peste aceasta plangere si sa imi spuneti daca este ok. Vreau sa o trimit ... (vezi toată discuția)
Comunicare identitate sofer Super_lol Super_lol Buna ziua, O persoana din familia mea a gasit o citatie(cred ca asta este) in usa de la apartament in care se cere ca eu sa comunic in 5 zile cine a condus ... (vezi toată discuția)
Radar, suspendare permis, contestatie pv ionutz05cti ionutz05cti Stimati Domni/ Doamne , ma confrunt cu urmatoarea situatie: in 15.03.2008, am fost oprit de un echipaj de politie care se deplasa din sensul opus , mi s-a ... (vezi toată discuția)