Bună ziua!
Situație: părintelui divorțat i s-a încredințat spre creștere și educare copilul și primește lunar dreptul copilului la pensie întreținere
Problema: părintele divorțat căruia i s-a încredințat spre creștere și educare copilul și care primește lunar dreptul copilului la pensie alimentară are în prezent posibilități materiale suficiente pentru a-i asigura copilului cele mai bune condiții de trai
Implicații: plata pensiei de întreținere poate să înceteze
*** *** ***
În Codul familiei, am regăsit următoarele articole:
Art. 44.
În cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de paisprezece ani, a autorității tutelare sau a vreunei instituții de ocrotire, instanța judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii.
Art. 94.
Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.
Instanța judecătorească va putea mări sau micșora obligația de întreținere sau a hotărî, încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreținerea sau nevoia celui ce o primește.
*** *** ***
Întrebarea mea:
Cum poate dovedi părintele divorțat căruia i s-a încredințat spre creștere și educare copilul și care primește dreptul copilului la pensie alimentară că are în prezent posibilități materiale suficiente pentru a-i asigura copilului cele mai bune condiții de trai, astfel încât plata pensiei de întreținere să înceteze chiar și înainte de împlinirea vârstei de 18 ani a copilului?
SAU
Care sunt criteriile/dovezile care atestă că nevoia minorului la întreținere este acoperită în întregime tocmai de părintele care îl are spre creștere și educare, astfel încât plata pensiei de întreținere să înceteze chiar și înainte de împlinirea vârstei de 18 ani a copilului?
De renunțat la pensia de întreținere a minorului nu veți putea renunța , fiind un drepr al minorului și nu al dvs. Codul familiei a fost abrogat, dispozițiile privind drepturile minorilor regăsindu-se acum în Codul civil. Dacă dvs. aveți mijloacele necesare întreținerii minorului este un lucru bun, iar tatăl, ca debitor al obligației de întreținere poate eventual solicita micșorarea cuantumuui pensiei dacă posibilitățile lui de a plăti acea sumă s-au redus sau dacă are și alți minori în întreținere.
~ final discuție ~