Buna ziua,
Dacă am fost amenințat, înjurat si eu am reușit să inregistrez audio tot, am 5 martori, am sanse să castig un proces?
Va rog sa imi spuneți pentru ce as putea să depun plangerea, amenintare , ultraj?
Multumesc.
Relatati in amanunt faptele si probele, organul de urmarire o sa faca incadrarea. Nu sunteti obligat sa mentionati dvs temeiul juridic.
Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum şi indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute
Depuneti plangere penala pentru amenintare, ar trebui totusi sa consultati un avocat sa analizeze daca amenintarile sunt in sensul legii penale.
Pentru ultraj ar trebui sa fiti functionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii sau politist/jandarm aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii.
ART. 206 c.p.
Ameninţarea
(1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Întâmplarea pe scurt este următoarea:
Eu fiind medic primar ginecolog, intr.o dimineață îmi vine la cabinetul din cadrul spitalul județean o pacientă la consultație împreună cu prietenul ei.
După consultație pacienta fiind aproape de termenul de naștere nu am putut să îi administrez nici un medicament. Pacienta fiind mai isterică a început să urle că eu nu vrea să o ajut. In timpul acesta prietenul de afară intră in cabinet si începe să mă înjure si să mă amenințe că mă omoară după ce ies de la lucru pentru simplu fapt că nu am grijă de prietena lui. Eu am înregistrat audio toată conversația iar in cabinet cu mine au mai fost : doua asistente, un medic rezident. Prietenul pacientei fiind un tânăr colorat si plin de el. Dacă cu mine face asa, eu fiind medic primar la 60 de ani, el fiind un tanar plin de steroizi la 30 de ani, ce face cu alții?!
În cazul de fata ce as putea face? Nu vreau să scape nepedepsit.
Am relatat întâmplarea din punctul de vedere al medicului primar ginecolog.
Opinia mea este sa formulati -plangere prealabila ptr.infractiunea de amenintare prevazuta si pedepsita de art.206 NCP.Plangerea prealabila trebuie introdusa in termen de 3 luni din ziua in care persoana vatamata a aflat despre savarsirea faptei.[Art.296(1)NCPP].
Insulta vs ultraj
Tarzan2012
Citind prin codul penal, am constatat ca insulta nu mai este infracțiune conform noii legislații penale, insa ultrajul este prevazut la art.257 C.P.
Art. ... (vezi toată discuția)