buna seara,
de curand am fost implicata intr un accident rutier,soldat cu victime(trecere prin loc nepremis a unei persoane),mi a fost retinut permisul cu drept de conducere pe perioada cercetarilor.Intrebarea mea este,daca dovada imi expira (eu nu circul in acest timp)se mai pot prelungi acele 30 de zile ? sau trebuie sa merg inainte sa imi expire?
problema e ca cele 30 de zile vor cadea cel mai probabil in zile libere legale.
va multumesc
Prelungirea dreptului de circulaţie, în cazul săvârşirii unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, se face din 30 în 30 de zile în baza unui document eliberat de procurorul care efectuează urmărirea penală sau de cel care exercită supravegherea cercetarii penale, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecatoreşti.
Atentie !
Pentru prelungirea dovezii de circulatie trebuie sa sa indepliniti anumite proceduri inainte de implinirea termenului de 30 de zile.
Astfel, se va formula o noua cerere (model pe care il gasiti mai jos) prin care se va solutiona prelungirea dovezii de circulatie urmand sa se mentioneze in cuprinsul acesteia printre altele si momentul de la care vor fi calculate urmatoarele 30 de zile.
Cererea va fi depusa la Parchetul de pe langa Judecatoria in circumscriptia careia s-a savarsit fapta personal de catre invinuit ori prin intermediul unui avocat (printr-o imputernicire avocatiala);
Alaturi de cererea de prelungire a dovezii de circulatie se vor mai depune urmatoarele documente:
actul de identitate al invinuitului (copie xerox);
dovada de circulatie emisa pe numele invinuitului (copie xerox) – cu mentiunea ca aceasta va fi depusa fata/verso in momentul in care, cel putin o singura data a fost prelungita dovada pentru o perioada de 30 de zile.
Atentie !
La momentul depunerii acestor inscrisuri, invinuitul (sau dupa caz: avocatul imputernicit) va avea asupra lui si originalul dovezii de circulatie, intrucat de cele mai multe ori va este solicitat;
Ulterior depunerii cererii mentionate mai sus, va va fi eliberata o rezolutie de catre procuror, acesta admitand cererea de prelungire a dovezii de circulatie.
Cu aceasta rezolutie a procurorului (exista si cazul in care procurorul trimite aceasta rezolutie direct catre Brigada politiei rutiere), va trebui sa va prezentati la sediul Brigazii Rutiere – “Prelungire Dovezi”, unde vi se va scrie pe dovada noua data pana la care aveti dreptul sa circulati pe drumurile publice aplicandu-se totodata stampila acestei institutii.
Model de cerere formulata catre procuror pentru prelungirea dovezii de circulatie:
Domnule prim procuror,
Subsemnatul ………, CNP …….. , fiul lui ……. si …., nascut la data de ……. … in ………., domiciliat in ……………….., in temeiul art.111 din OUG 192/2002, va rog sa dispuneti prelungirea dreptului de circulatie pe o perioada de 30 de zile.
Mentionez faptul ca sunt cercetat in dosarul nr …………….. al Parchetului pe langa ………… pentru savarsirea infractiunii(lor) de …….. ……
Fac precizarea ca organele de politie mi-au retinut permisul de conducere, seria ………. , nr………., eliberandu-mi dovada inlocuitoarea a acestuia, seria ……, nr……
buna seara,
am fost la Parchet,mi am prelungit dovada,doamna procuror mi a zis ca nu e necesar sa merg la politie ca trimite un formular si catre ei. In acest caz nu m am mai dus si la politie,am procedat corect?pe ordonanta scrie perioada cat am dreptul sa conduc si ca un exemplar se comunica mie si unul politiei.
si a doua intrebare ar fi,din moment ce nu am fost vinovata de accident,de ce mi a fost retinut permisul? politia a spus ca amenda va primi mama copilului ca l a lasat nesupravegheat si ca nu prea se mai poate intampla nimic pe parcursul celor aprox 3 luni cat va dura solutionarea cazului.
va multumesc.
Suspendare permis
unde
Buna Ziua ,
Am o problema putin mai complexa.
In data de 14.06 am fost implicat intr-un accident rutier soldat cu victime (celalt sofer a avut o simpla ... (vezi toată discuția)