Ordinul Nr. 1470 din 20 octombrie 2011, emis de Ministerul Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial nr. 796 din 10 noiembrie 2011
a) Referitor la încadrarea asistenţilor medicali absolvenţi ai învăţământului superior şi promovarea acestora în gradul principal.
Asistenţii medicali care au susţinut şi promovat gradul principal în profilul diplomei de licenţă/diplomei de absolvire a învăţământului superior, obţinută ulterior, pot fi promovaţi la gradul principal după îndeplinirea condiţiei de vechime de 3 ani în funcţia de asistent medical cu (S) sau cu (SSD).
Asistenţii medicali care îndeplinesc condiţiile de mai sus, nu vor susţine examenul de grad principal, fiind promovaţi în funcţia de asistent medical cu (S) sau cu (SSD) cu grad principal, după 3 ani de vechime ca asistent medical cu (S) sau cu (SSD).
[ link extern ] /