Trebuie sa recunosc ca aceasta speta mi s-a parut de la bun inceput fascinanta prin prisma particularitatii sale. Am recitit cu atentie intreg topical si am observat ca in principal s-au format doua curente de opinie, fiecare dintre ele bine argumentate.
Conform unuia dintre ele, lipsa obiectului material (corpul persoanei in viata in cazul infractiunilor de omor) asupra caruia sa se canalizeze actiunile faptuitorului, ar echivala cu insasi lipsa caracterului penal al faptei si in consecinta aplicarea unei pedepse nu s-ar impune.
Conform celuilalt curent de opinie, atitudinea faptuitorului, care, a avut reprezentarea corecta si urmarile faptei sale, urmarind un scop clar, pus in executare, capata un caracter socialmente periculos sub aspectul laturii subiective, fiind astfel intrunite conditiile unei tentative de omor.
Intrucat, asa cum am aratat, aceste idei sunt argumentate bine fiecare, se pune problema care dintre ele ar trebui sa primeze atunci cand se face incadrarea juridica a faptei si mai presus de toate, de ce una dintre ele ar trebui sa primeze!? Care este de fapt rationamentul corect prin care interpretul poate incadra o fapta intr-un anumit text de lege!?
In acest sens, am aruncat o privire asupra mai multor Decizii ale ICCJ. Trebuie spus de la bun inceput ca, nu am gasit pana in acest moment o speta similara, lucru de altfel greu de realizat atata vreme cat situatiile practice difera extrem de mult. Totusi am gasit mai multe spete ce se aseamana extrem de mult cu cazul de fata. Astfel, am observat o practica unanima a magistratilor Curtii Supreme in ceea ce priveste incadrarea unei fapte (de omor in ceea ce ne priveste) exclusiv analizand pozitia psihica a autorului!
Dintr-o acuta lipsa de timp (si de spatiu), voi expune pe scurt extrase din cateva Decizii ale ICCJ, urmand ca persoanele interesate sa le consulte in intregime.
In Decizia nr. 3570/2005, magistratii Instantei Supreme apreciaza ca: “[…]Faţă de natura obiectului folosit în agresiune, zona corporală vizată şi intensitatea loviturii care a produs cele două plăgi, nu se poate susţine că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care, cel puţin l-a acceptat, şi care a fost evitat numai datorită întâmplării.[...]”
In Decizia nr. 47 pe 2009, Inalta Curte apreciaza: […] Maniera de acţiune şi momentul ales de inculpat, prin pătrundere noaptea în camera victimei, trezind-o din somn atât pe aceasta, cât şi pe copilul minor, alături de cele 36 de lovituri de cuţit aplicate victimei, în prezenţa minorului, pe tot corpul (zona toraco-abdominală, a membrelor superioare şi inferioare, a spatelui), şi pe care a urmărit-o în tot apartamentul, silind-o să se refugieze pe scările blocului unde au intervenit vecinii treziţi de zgomotele şi strigătele de ajutor ale victimei, nu poate constitui decât infracţiunea de omor deosebit de grav, infracţiune rămasă în faza tentativei datorită intervenţiei prompte şi de specialitate acordate victimei.[...]”
Prin Decizia 4582/2005,: “ [...] Se constată, deci, că hotărârea de a ucide victima a fost luată de inculpat mult anterior săvârşirii faptei.
Deplasarea inculpatului la domiciliul victimei înarmat cu toporul şi un cuţit, reprezintă acţiuni neîndoielnice de premeditare şi de pregătire a omorului.[...]”
In Decizia nr. 5532/2004, aceeasi Instanta Suprema apreciaza ca: „ [...] Aruncarea cu intensitate, de la mică distanţă, a cuţitului în direcţia unei persoane, cu urmarea producerii unei plăgi înţepate toracice cu leziuni cardiace şi primejduirea vieţii victimei constituie tentativă la infracţiunea de omor[...], fapta fiind săvârşită cu intenţia de a ucide rezultată din arma folosită, modul de acţionare a făptuitorului şi urmarea produsă[...].
[...] Faţă de modul cum a acţionat şi de urmările survenite se impune constatarea că inculpatul a prevăzut că prin acţiunea sa ar putea ucide victima, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a săvârşit fapta cu intenţia de a ucide. [...]”
Extras din Decizia nr. 2740/2004: „[...] Luarea hotărârii în seara precedentă săvârşirii omorului, urmată de înarmarea făptuitorilor cu toporul şi un ciomag, pândirea victimei în apropierea locuinţei acesteia şi agresarea ei după ce a ieşit din casă, constituie împrejurări ce caracterizează infracţiunea de omor calificat cu premeditare. [...].
Acest mod de a proceda al inculpaţilor exteriorizează, neîndoielnic, rezoluţia infracţională luată anterior şi persistenţa acesteia [...]”.
Desi, asa cum am aratat spetele respective sunt oarecum diferite, observam in toate cazurile o constanta: in procesul de incadrare juridica a unei fapte intr-o anumita norma, se tine seama exclusiv de pozitia psihica a autorului! In toate cazurile in care actiunile faptuitorului au ramas in faza de tentativa, atitudinea acestuia conteaza; faptul ca nu a existat o vatamare efectiva a obiectului material in urma actelor sale (si anume moartea) fiind total lipsit de relevanta in fata unui comportament socialmente periculos! Sunt fara relevanta atat lipsa mortii victimei in urma actiunilor faptuitorului dar si argumentele pentru care moartea nu a survenit in urma actiunilor lui.
Fata de toate aceste aspecte, inclin sa opinez ca ne aflam in fata unei infractiuni de incaierare cu un cadavru:P !
Si totusi exista o diferenta esentiala intre speta noastra si toate cele anterior prezentate....
In toate aceste cazuri, persoana vatamata era in viata la momentul comiterii infractiunii, iar faptele - actele materiale de executare si rezolutia infractionala - aveau potentialul concret, real, de a duce la un anumit rezultat - moartea victimei.
E de inteles atitudinea colegilor care apara punctul de vedere al tentativei, desi sunt convins ca nu izvoraste din ratiuni juridice, ci morale si mai ales de "bun simt".
Evident ca ideea de a lasa in libertate un asemenea individ frizeaza absurdul.
Poate ca problema in aceasta speta nu tine de interpretarea pe care o dau legii practicienii, ci de legea insasi ?
avocatnet.ro explicăm legislația
avTodincaVeronica 
corinuta 
love4not